Liberalii l-au sărbătorit pe Ludovic Orban sâmbătă, de ziua lui. Cadoul i l-au promis duminică: victorie în alegeri

Pe Ludovic Orban, președintele PNL, împlinirea a 56 de ani l-a găsit, sâmbătă, la sediul partidului, unde pregătește evenimentele zilei de duminică, legate de alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție.

Orban s-a născut pe 25 mai 1963, la Brașov. În acest an, ziua sa a „picat” între două evenimente majore: aniversarea a 144 de ani de la înființarea PNL (vineri, 24 mai) și dublul scrutin alegeri-referendum (duminică, 26 mai).

Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, a publicat astăzi pe Facebook o fotografie cu liderul partidului, alături de un scurt mesaj.

„De ziua lui, suntem la partid și sărbătorim prin muncă, pregătim cel mai frumos cadou, o victorie la alegerile și la referendumul de mâine. La mulți ani, Ludovic Orban!”, a scris Ionel Dancă pe Facebook.

După ce i-au spus „La mulți ani!” președintelui Orban, mai mulți lideri liberali i-au promis că mâine vine și cadoul. Un dublu cadou: victoria PNL în alegerile europarlamentare (în dauna PSD) și validarea referendumului pe justiție.

Orban s-a născut într-o familie multietnică: tatăl de etnie maghiară, mama de etnie română. Este fratele mai mic al lui Leonard Orban, fost comisar european pentru multilingvism și fost ministru al Integrării Europene, în prezent consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis.

CITIȚI ȘI:* Cifrele iadului: PSD și ALDE au scos din pușcării 2.119 criminali, 795 de violatori, 105 proxeneți, 5 pedofili, 5 teroriști, 73 de șantajiști, 476 de corupți, 1.329 de traficanți, 3.570 de hoți și 2.365 de tâlhari

Articolul Liberalii l-au sărbătorit pe Ludovic Orban sâmbătă, de ziua lui, dar cadoul i l-au promis pentru duminică: victoria în alegeri, în dauna PSD! apare prima dată în Ziariștii.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.