Procurorii DIICOT şi poliţiştii anti-drog au descoperit, joi, în urma unor percheziţii făcute la adrese din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, zeci de kilograme de substanţe stupefiante.
Descinderile în dosarul coordonat de DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au avut loc, joi dimineaţă, la 11 adrese din judeţele Bistriţa–Năsăud şi Maramureş, într-un dosar traficul de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni, fără drept, cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
La data de 16.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud efectuează 11 percheziţii domiciliare pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni, fără drept, cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2022, mai multe persoane au comercializat droguri de risc (canabis) și substanțe cu efecte psihoactive consumatorilor din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, contra unor sume de 50 și 100 de lei/gram.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în această dimineață, au fost identificate și ridicate cantitățile de aproximativ 30 de kilograme de canabis, 3 kilograme de substanțe psihoactive, sumele de 80.400 lei și 710 euro, o mașină de numărat bani, 490 de plicuri noi cu sistem ziplock, 7 grindere, mai multe terminale mobile și dispozitive de stocare a datelor.

Peste 20 de persoane urmează a fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud
Acţiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și Serviciilor Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliție ale județelor Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mureș și Cluj.