Concurs de frumusețe pe Pârtia Păltiniș. Fetele sunt invitate în costume de baie
Zăpadă pe pârtie
Social

Vești bune pentru cei care merg la munte. Zăpadă pe pârtie

Zăpadă pe pârtie – Vești bune pentru cei care vor să se bucure de zăpadă la munte. Pârtiile de la Şureanu, în Munţii Sebeşului, se prezintă „remarcabil de bine” . Iar la  Arieşeni, în Munţii Apuseni, condiţiile de schi sunt „acceptabile” (conform monitorului de schi Rareş Tileagă).

„Zăpadă este din belşug, atât pe pârtii, cât şi în off-piste, datorită ninsorilor recente” – la Șureanu, declară Rareş Tileagă.

Șase din cele opt pârtii, care sunt bătătorite zilnic, sunt utilizabile. Pârtiile de pe Domeniul Schiabil, situat la cea mai mare altitudine din ţară, respectiv 2.000 de metri, sunt deservite de teleschi şi de telescaun.Drumul dintre lacul Oaşa şi Domeniul Schiabil Şureanu, a fost deszăpezit şi este practicabil de către orice tip de maşină.

Cele două pârtii de la Arieşeni sunt pregătite pentru turişti, cu toate că nu mai conţin zăpada abundentă de la început de sezon. Condițiile de ski sunt satisfăcătoare în ciuda ninsorilor slab cantitative.

Rareş Tileagă a mai declarat:

„Atât Vârtop 1, cât şi Vârtop 2 sunt pregătite pentru schiori, iar stratul de zăpadă este, încă, suficient. Pentru actualizări zilnice, urmăriţi camera web de la baza pârtiilor” .

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.