Ministrul Muncii a mințit: creșterea pensiei minime este de 10%, nu 15%. Săracii primesc o mărire de 64 de lei. Bogații, 1.500 de lei 1
Ultima Ora Economic Politic Social

Ministrul Muncii a mințit: creșterea pensiei minime este de 10%, nu 15%. Săracii primesc o mărire de 64 de lei. Bogații, 1.500 de lei

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, pentru Mediafax, că de la 1 septembrie vor fi majorate cinci milioane de pensii, prin creşterea punctului de pensie la 1.265 de lei. Vă prezentăm mai jos cât de mult crește pensia de fapt și pe cine avantajează acestă mărire. Gargara cu ”solidaritatea socială” este praf în ochii electoratului.

„Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează în funcţie de valoarea punctului de pensie, şi anume de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, dar nu uităm de cei mai sărmani dintre pensionari, adică cei care încasează indemnizaţia socială, cea denumită pensie minimă, de la valoarea de 640 la valoarea de 704 lei. Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poşta Română şi primele sume au fost achitate către Poşta Română, şi începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face şi primele plăţi”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Potrivit lui Budăi, procentual, majorarea va fi de 15% „în mână”. „Dacă ne referim la procente, este vorba de aproximativ 15% pentru toţi pensionarii. Această majorare este stabilită prin Ordonanţa 114 şi Noua Lege a Pensiilor”, spune Budăi.

Acum, să face o regulă de trei simplă. Dacă actuala pensie socială este de 640 de lei, trecerea la 704 lei reprezintă o creștere de 10%, nicidecum de 15%. Adică ministrul a mințit!

Pe de altă parte, creșterea concretă este de 64 de lei (704 minis 640). Adică… i-a umplut de bani!

În cazul pensiilor speciale însă, creșterile sunt semnificative. La o pensie de 10.000 de lei, de exemplu, că tot este suma la modă, creșterea de 15% însemană 1.500 de lei pe lună în plus. Mai mult decât dublul pensiei totale a unui amărât! Ce fel de solidaritate socială este aceasta? Se dă mai mult la bogați și mai puțin la săraci!…

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.