Dăncilă, întrevedere cu ambasadorul Republicii Chineze în România, Jiang Yu
Ultima Ora Politic Social

PSD distruge Pilonul II, iar România este condusă spre o catastrofă socială: Peste 12 ani se vor pensiona „decrețeii”, aproximativ 500.000 de persoane, anual

Dupa ce Guvernul a adoptat OUG 114, prin care administratorilor de fonduri de pensii li s-a impus să își majoreze semnificativ capitalul, aceștia au anunțat că se gândesc serios să se retragă din România. În acest context s evorbește deschis despre naționalăzarea acestui fond privat. 

Scandalul Pilonului II de pensii readuce în discuție problema banilor din fondul mare pentru plata celor aproape 5 milioane de pensionari din prezent. Numărul vârstnicilor va crește brusc din 2031, când aproximativ 500.000 de persoane vor începe să iasă la pensie anual. Din momentul în care se vor pensiona ”decrețeii”, sistemul de pensii ar putea intra în colaps, dacă nu vor fi făcute schimbări în sistem. ”Nu numai că nu trebuie distrus Pilonul II, dimpotrivă, trebuie întărit cât mai repede posibil”, spune sociologul Alexandru Andriesei.

România se apropie de CATASTROFA socială: Peste 13 ani se vor pensiona „decrețeii”, aproximativ 500.000 de persoane, anual

Problema pilonului II de pensii, atât de mult dezbătută în ultimul timp, are la bază un lucru simplu: nu sunt bani suficienți la fondul de pensii. Totuși, numărul persoanelor înregistrate la Casa Națională de Pensii a scăzut în ultimii ani. De ce?

”Scăderea numărului de pensionari este direct proporțională cu caracteristicile demografice ale persoanelor născute după 1950”, ne-a spus sociologul Alexandru Andriesei.

Din 2031 se vor pensiona 500.000 de persoane pe an

Începând cu anii ‘50, natalitatea a înregistrat o tendinţă de scădere rapidă, influenţată atât de liberalizarea avorturilor, cât şi de cauze de ordin social, economic şi educaţional în rândul femeilor.

Au urmat măsurile de politică demografică privind interzicerea avorturilor, adoptate la sfârşitul anului 1966. Acestea au avut ca efect redresarea puternică a natalităţii, mai ales în primii ani de aplicare a decretului, când s-au născut, în medie, peste 526.000 de copii anual, conform datelor statistice.

Peste 13 ani, în 2031, când cei născuți după 1966 vor împlini 65 de ani, vor începe să iasă la pensie. Asta înseamnă numărul celor care vor primi pensie dintr-un fond deja șubred va crește cu aproximativ 500.000 de persoane pe an. Fondul de pensii va fi astfel și mai solicitat pentru plăți.

”Nu trebuie distrus Pilonul II, dimpotrivă”

România se apropie de CATASTROFA socială: Peste 13 ani se vor pensiona „decrețeii”, aproximativ 500.000 de persoane, anual

 

”Având în vedere politicile pronatalitate de după anul 1966, dar și scăderea ratei natalităţii din perioada postdecembristă și corelând aceste informații cu caracteristicile sistemului de pensii din România, nu avem cum să nu observăm problema ce urmează să apară. Vom avea un număr extrem de mare de pensionari și un număr mic de persoane active care să contribuie la bugetul de pensii. Încă mai avem timp să atenuăm din efectele acestor discrepanțe demografice, însă, pentru aceasta, este nevoie de o schimbare fundamentală a sistemului de pensii. Nu numai că nu trebuie distrus Pilonul II, dimpotrivă, trebuie întărit cât mai repede posibil”, mai spune Alexandru Andriesei .

De ce a fost înființat Pilonul II

Reforma pensiilor și înființarea Pilonului II s-a făcut după ce autoritățile au constatat că numărul angajaților a scăzut foarte mult după Revoluția din 1989, din cauza declinului demografic și a plecării românilor peste hotare.

Acest lucru înseamnă că nu există destui contributori, iar începând cu 2031, când vor ieși la pensie ”decrețeii” sistemul de pensii va intra în colaps.

Pentru a evita intrarea în colaps a sistemului de pensii, autoritățile au venit cu ideea devierii unei părți a banilor colectați către fonduri administrate privat. Scopul era ca, în timp, contribuțiile către acestea să se majoreze ca procent din sumele colectate, iar în momentul pensionării ”decrețeilor” să existe destui bani cât să se achite pensii decente.

 

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii