Vai, ce gafă! Deputatul Bacalbașa a folosit termenul nazist de ”subom” la adresa unui coleg liberal 1
Ultima Ora Politic

Vai, ce gafă! Deputatul Bacalbașa a folosit termenul nazist de ”subom” la adresa unui coleg liberal

Deputatul Nicolae Bacalbașa a făcut o gafă care îl poate trimite după gratii. L-a numit „untermensch” pe un coleg liberal din parlament. Termenul era folosit de naziști pentru a defini ”suboamenii”,  adică cei care nu erau arieni. Ordonanța 31/2002 interzice, sub sancțiune penală între 3 luni și 3 ani, folosirea unor astfel de termeni.

Făcând o asociere nefericită între etnia germană a președintelui României și identificând-o implicit cu nazismul, sugerând astfel că ne-am afla în plină epocă a nazismului care i-ar permite să folosească un termen nazist, Bacalbașa l-a numit „untermensch” pe un coleg de la PNL. Termenul era folosit de naziști pentru a-i identifica pe ”suboameni”, așa cum naziștii îi considerau pe cei care nu erau arieni, trimițându-i la moarte în camerele de gazare din lagărele de concentrare, scrie revista22.ro.

„Sigur că aici ne-am adunat oameni de pe toate orizonturile sociale și culturale.

Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a adunat soarta împreună.

Totuși eu nu înțeleg să suport și să admit mârlănia unui individ care pentru mine este untermensch,că tot avem președinte german și care vorbește, după ce am votat eu și colegii mei, despre decizii rușinoase.

Deciziile Parlamentului nu sunt rușinoase și nerușinoase, sunt deciziile Parlamentului. Să facem politică, să ne înfruntăm, dar să ne ferim ca naiba de mârlani care ajung la microfon”, a spus deputatul PSD Nicolae Bacalbașa de la tribuna parlamentului.

Deputatul minorității germane, Ovidiu Ganț l-a apostrofat pe Bacalbaşa acuzând o campanie de discreditare a etniei germane și a președintelui Iohannis și i-a atras atenția că demersul său este unul ilegal.

„Şi eu sunt german, domnul deputat, şi ce legătură are asta cu regimul nazist?

Nu vă este ruşine să veniţi în Parlamentul României şi să vă adresaţi de maniera asta unui coleg?

Nu vă este ruşine să faceţi acest lucru în raport cu preşedintele ţării?

Mai mult decât atât, aceste mizerii nu sunt singurlare. Sunt parte a unei campanii ticăloase folosite de partidul dvs. la adresa minorităţii germane şi a preşedintelui ţării. Nu mai departe decât luna trecută consilierul de stat Varga şi-a permis să pună pe Facebook o asociere între preşedintele României şi dictatorul Adolf Hitler, cel mai mare criminal probabil din istorie.

Vă înscrieţi pe această agendă? Comtinuaţi ce au făcut Vâlcov, Pop şi Vasilescu, reprezentanţi PSD, indivizi certaţi cu legea, sancţionaţi de CNCD. Este inadmisibil! Ştiţi că asta este infracţiune în România, să faci apologia terminologiei naziste? Nu vă este ruşine, domnule deputat? Nu aveţi ce căuta în Parlamentul României. Sunteţi o ruşine pentru România şi Parlament”, a spus Ovidiu Ganț.

Ulterior, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, coleg de partid cu Bacalbașa, și-a cerut scuze pentru ieșirea colegului său, inclusiv de la președintele Klaus Iohannis iar gestul său a fost urmat de cel al liderului de grup de la PSD, Alfred Simonis.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.