Șoc total! PSD dispare de pe scena politică. Una dintre filiale a rămas deja fără conducere 1
Ultima Ora Politic

Șoc total! PSD dispare de pe scena politică. Una dintre filiale a rămas deja fără conducere

Conducerea organizaţiei locale Caracal a PSD a fost dizolvată, Biroul Permanent Județean luând hotărârea, în şedinţa de sâmbătă, şi desemnarea lui Ion Marian Doldurea ca preşedinte interimar, „în vederea coordonării activității, până la data organizării de noi alegeri”.

Conducerea PSD Olt a explicat printr-un comunicat de presă remis, sâmbătă, motivul pentru care s-a ajuns la aceste hotărâri.

„Aceste decizii au fost adoptate, întrucât, în cadrul organizației respective, a fost încălcat frecvent și grav orice principiu al dialogului, care ar fi trebuit să se desfășoare în interiorul partidului. Conducerea PSD Caracal, prin activitatea sa și comportamentul adoptat, a adus prejudicii de imagine partidului. Regretăm cele întâmplate în cadrul organizației, dar considerăm că decența și dialogul au fost și rămân valori definitorii ale Partidului Social Democrat Olt”, se arată în comunicatul citat.

Funcţia de preşedinte al PSD Caracal era ocupată de deputatul Dan Ciocan.

„Într-o perioadă dificilă, avem nevoie de stabilitate și loialitate, tocmai de aceea, rămânem, ca de fiecare dată, alături de membrii noștri, pe care îi asigurăm de tot sprijinul și experiența politică a conducerii județene și centrale, în realizarea tuturor obiectivelor electorale și de organizare internă”, se mai arată în comunicatul PSD Olt.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.