Persoanele aparținând filonului cultural și lingvistic românesc trebuie să beneficieze de sprijinul statului
Ultima Ora Politic Social

Se ”înroșește” și Cultura. Directorului Filarmonicii este dat afară, ”să facă loc unui activist PSD-ist”

Mai multe personalităţi ale culturii române din ţară şi din străinătate au semnat o petiţie de susţinere a managerului Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu”, care a primit din partea comisiei MCIN de evaluare o notă insuficientă pentru continuarea activităţii. Oamenii de cultură au adus şi argumente în sprijinul poziţiei lor. Directorul editurii Vremea, Silvia Colfescu, spune că „în starea de involuţie în care se află societatea noastră nu e de mirare că se vrea înlăturarea unui om care îşi face treaba”, iar Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, a scris pe Facebook că „eliminarea lui Andrei Dimitriu din fruntea Ateneului nu poate avea decât o singură finalitate: să facă loc unui activist PSD-ist”.

Pentru că Andrei Dimitriu (74 de ani), directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, a primit, săptămâna trecută, din partea comisiei întrunite la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale un punctaj – 6,48 – insuficient continuării actualului proiect managerial, peste 300 de semnatari ai unei petiţii îl susţin şi îşi arată aprecierea.

Se înroșește și Cultura. Directorului Filarmonicii este dat afară, ”să facă loc unui activist PSD-ist"

Printre susţinători se află personalităţi ale culturii române din ţară şi străinătate: Norman Manea, Ana Blandiana, Stere Gulea, Christian Badea, Irina Iordăchescu, Dan C. Mihăilescu, Victor Rebengiuc, George Banu, Horia Roman Patapievici, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Andrei Şerban, Gabriel Liiceanu, Magda Cârneci, Stelian Tănase.

Regizorul Cristi Puiu şi selecţionerul Festivalului Naţional de Teatru, criticul Marina Constantinescu, sunt noile nume care au semnat petiţia de susţinere pentru Andrei Dimitriu.

În urma evaluării, Andrei Dimitriu a depus o contestaţie la Ministerul Culturii. Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer Daniel Breaz, a declarat vineri, la o conferinţă de presă, că situaţia actualului manager de la Filmarmonica „George Enescu” va fi decisă după soluţionarea contestaţiei depuse de Andrei Dimitriu în urma evaluării primite.

„Toate măsurile vor filuate conform legii. În fiecare an, are loc o evaluare făcută de o comisie formată din specialişti şi un reprezentant al ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale a tuturor directorilor instituţiilor din subordinea ministrului. După evaluarea fiecăruia, se propune un punctaj de comisie. În momentul de faţă suntem într-o procedură datorită faptului că domnul director în cauză a depus o contestaţie la MCIN, care va fi analizată, conform legii, de comisia de contestaţii”, a spus Breaz.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.