Revoltă. Ministrului Economiei, Niculae Bădălău, îi pleacă Giurgiul de sub picioare 1
Ultima Ora Politic Social

Revoltă. Ministrului Economiei, Niculae Bădălău, îi pleacă Giurgiul de sub picioare

În cadrul unei conferințe de presă, Primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a spus că îl provoacă pe ministrul Economiei, Niculae Bădălău, președintele organizației PSD Giurgiu, la un test la detectorul de minciuni.

Asta în condițiile în care suma alocată acestui municipiu nu concodră cu promisiunile făcute de conducerea PSD Giurgiu la începutul acestui an, arată Agerpres. Primarul arată că municipiul Giurgiu e tratat ca o Cenușăreasă în cadrul organizației județene a partidului de guvernământ.

”Cât ne-au dat, că ne-au dat foarte puţin, treaba lor, atâta reprezintă municipiul în gândirea politică a conducătorilor PSD de la Giurgiu, nu am să vorbesc niciodată de rău de PSD, dar întotdeauna pentru acei conducători care nu îşi merită locul şi care se consideră mici sfinţişori în partid o să spun lucrul acesta. În legătură cu bugetul, spunea atunci domnul preşedinte Bădălău, domnul ministru, că toate nereuşitele mele se leagă de problemele guvernului.

Nu! Nereuşitele, poate ale mele, se leagă foarte mult de modul cum sunt susţinut de aceea echipă a PSD de la judeţ. Întotdeauna am spus adevărul şi pot merge de mână cu oricine la orice aparat poligraf, detector de minciuni chiar de mână cu domnul Bădălău”, a spus primarul Nicolae Barbu.

Primarul municipiului Giurgiu a continuat cu atacurile la adresa lui Niculae Bădălău, amintindu-i senatorului de momente din trecutul apropiat al acestei organizații județene. „O fi Barbu prost în multe lucruri şi-mi asum că am limitele mele dar pe buget, pe finanţe, e meseria mea. Eu am înţeles că foarte mulţi primari aşteaptă doar ce li se dă, dar să nu fim luaţi toţi de proşti.

Se aruncă minciuni pe piaţă, hai să vedem cine are dreptate. Domnului Bădălău i-am arătat pisica de două ori, când a spus că nu l-a dat pe Barbu afară din organizaţie şi i-am arătat documentul, când l-a dat afară pe Barbu din PSD ca să candideze Lucian Iliescu (fostul primar al municipiului Giurgiu-n.r.). Să nu ne jucăm cu declaraţiile, eu merg până la capăt”, a conchis primarul Nicolae Barbu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.