Ultima Oră. Monica Macovei, pusă sub acuzare. Fostul ministru al Justiției, a lovit un motociclist cu mașina, în 2022. VIDEO
Ultima Oră. Monica Macovei, pusă sub acuzare. Fostul ministru al Justiției, a lovit un motociclist cu mașina, în 2022. VIDEO
Ultima Ora Politic

Război! Monica Macovei pleacă și ea din GDS

Tensiunile din Grupul pentru Dialog Social sunt departe de a se fi domolit. După demisia lui Gabriel Liiceanu, a demisionat din organizație și fostul europarlamentar Monica Macovei. Ambii au criticat modul în care funcționează GDS, dar și pe noul său director, Andrei Cornea.

Monica Macovei susține, în scrisoarea sa de demisie, că principiile morale și principiile fondatoare ale grupului nu mai sunt împărtășite unanim și că este nevoie de reformarea Grupului.

Nu au întârziat să apară reacțiile din partea celor care încă activează în interiorul grupului. Astfel, senatorul Vlad Alexandrescu spune că tot scandalul a izbucnit de la supărarea lui Gabriel Liiceanu că nu a reușit să-și impună controlul asupra Grupului.

Potrivit unor surse citate de G4Media.ro, Liiceanu l-ar fi susținut pentru funcția de președinte al Comitetului Director al GDS pe poetul Radu Vancu de la Sibiu, însă acesta a pierdut în fața lui Andrei Cornea, noul director al Grupului.

Conflictul a izbucnit într-un an festiv pentru Grupul pentru Dialog Social: organizația împlinește anul acesta 30 de ani de la înființare.

Situația este foarte neplăcută”, a comentat la Digi24 noul director al GSD, Andrei Cornea. „Ne leagă, în fond, foarte multe lucruri comune, de peste 30 de ani, și lucrurile astea nu se rup, nu se strică ușor, așa, deodată. Scritoarea dlui Liiceanu (…) a creat sentimentul că noi în GDS suntem terminați, nu mai avem niciun sens și mai bine ne-am autodizolva (…) și că suntem un fel de criptocomuniști, marxiști, neomarxiști, nomenclaturiști și securiști și toate la un loc. Bineînțeles că toate aceste denumiri sunt niște absurdități și niște prostii, noi am fost și rămânem (…) un grup liberal, în sensul generos al cuvântului, nu legat de PNL, adică ne demarcăm de toate formele de iliberalism, care astăzi sunt atât de virulente și de puternice din toate părțile: de la extrema dreaptă la extrema stângă, populism, naționalism, clericalism și așa mai departe. Avem niște principii pe care le-am respectat de-a lungul acestui timp și intenționăm să încercăm să mergem mai departe cu ele”, a declarat Andrei Cornea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.