Dragnea îi învață pe români cât să cumpere ca să nu se mai plângă de prețurile mari
Ultima Ora Economic Politic Social

Până acum nu a avut timp, dar de săptămâna viitoare Dragnea, ne va proteja de legumele ”otrăvitoare” din Occident

Liderul PSD Liviu Dragnea şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, au fost invitaţia în emisiunea Viaţa satului de la TVR. Dragnea a promis dublarea subvenţiilor la programul de tomate. „Nu poţi să compari o roşie din asta, din care îţi vine să guşti, cu una de la supermarket“, a spus Dragnea. Liviu Dragnea  a anunțat că săptămâna viitoare va depune un proiect de lege împotriva ”dublului standard între România și țările din Europa”.

”Roșiile românești sunt mai bune decât cartoanele și rumegușul pe care îl găsim în magazine. Vreau să mâncăm sănătos, vreau ca pe masă copiii noștri să aibă legume și fructe gustoase, curate și sănătoase. (…) Alocăm bani și pentru încălzirea serelor pentru că vreau să acoprim și lunile de iarnă cu tomate românești. (…) Milioane de hectare vor începe să fie irigate. Asta însemnă producție mai mare și le pare rău. Le pare rău pentru că ei hotărâseră soarta acestei țări, să nu mai producem, ci doar să consumăm, să ne angajăm la ei, să ne vindem și sufletul și să nu avem nicio voce”, a declarat Dragnea la Galați.

”Ca să nu rămânem la nivel de vorbe. Săptămâna viitoare voi depune un proiect de lege împotriva dublului standard între România și țările din Europa. Săptămâna viitoare îl voi depune, iar cei care vor încălca această lege vor plăti scump”, a mai spus Liviui Dragnea.

În fapt, totul este o mascaradă de tip PSD: România importă în acest moment ”legume furajere” pentru că așa vrea guvernarea. Cum?

De obicei, spunem “cartof frumos” dacă este mare… Greșit! Potrivit specialiștilor, cartoful cu diametrul peste 8 centimetri are ”calitatea” de cartof furajer, la propriu. El se dă la animale. În Austria, tona de cartof furajer costă 30 de euro. Acestă marfă ajunge în România şi se vinde la nivel de “calitate extra”, cu 1,5 lei kilogramul, adică 1.500 de lei tona, adică 333 de euro/tonă. Brusc, a apărut un beneficiu de 300 de euro pe tonă, scos din buzunarul consumatorului român. De ce se întâmpă așa? Pentru că legislația României permite acest lucru! Adică, PSD…

Potrivit Institutului Național de Statistică, importurile de legume şi fructe ale României au totalizat, în primele cinci luni ale anului trecut, 691 milioane euro, fiind cu 6,5% mai mari comparativ cu cele din perioada similară a anului precedent.

Exporturile României s-au cifrat la 57,6 milioane euro, cu 5,4% peste cele din primele cinci luni din 2017, rezultând astfel un deficit de 633,3 milioane euro, relatează Agerpres.

În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2018, exporturile FOB au însumat peste 28,092 miliarde euro şi au crescut cu 8,8% comparativ cu perioada similară din 2017. Importurile CIF au totalizat 33,095 miliarde euro, fiind mai mari cu 9,3%.

Ce fel de legume și fructe importăm?

Doar 40% din legumele vândute în România sunt româneşti, restul este produs de import, de cele mai multe ori legume de cea mai proastă calitate, mai precis legume furajere care ni se vând la standard extra. La fel se întâmplă cu roşiile de calitate proastă, destinate industrializării, care ni se vând la calitatea întâi. Este o hoţie la adresa consumatorului român. Leguma furajeră are substanţa nutritivă mult diminuată faţă de leguma de calitate superioară – aceasta este diferenţa”, consideră Gheorghe Vlad, preşedintele Confederaţiei Asociaţiilor Ţărăneşti din România, legumicultor din Vidra, judeţul Giurgiu.

Pe tarabe, marfa este identică la fiecare “fermier”

Periodic, în pieţele din ţara noastră apar, pe toate tarabele deodată, legume care seamănă foarte mult între ele ca mărime, formă şi culoare, iar comercianţii le recomandă drept româneşti. Nici una nu are etichetare standard privind provenienţa şi nivelul de calitate. În fapt, ele sunt de import, sunt de proastă calitate şi vin în cantități mari, pe căi necunoscute – nu le verifică nimeni din punctual de vedere al trasabilităţii.

Legislaţia este bună, aplicarea este proastă

Conform Regulamentelor CE 1148/2001 şi CE 1234/2007, fructele şi legumele destinate a fi vândute în stare proaspătă consumatorilor pot fi comercializate numai dacă sunt de calitate bună, corectă şi vandabilă şi dacă este indicată ţara de origine. Avem legislaţie românească armonizată în acest domeniu, care nu este aplicată de instituţiile statului. Toată marfa agricolă din magazine şi pieţe trebuie etichetată legal, iar acest lucru trebuie impus de instituţiile abilitate. Din păcate, etichetarea este evitată tocmai pentru a se putea vinde marfă de proastă calitate”, a mai spus Gheorghe Vlad.

Liviu Dragnea, care a aruncat pe piață, la mișto, ideea refacerii lanțurilor de aprozare, știe despre aceste lucruri, dar nu modifică nimic din legislație. De ce?

Piaţa de Gros, înfiinţată pentru agricultori şi consumatori, a tocat o 28 de milioane de euro degeaba

În 1993 se înfiinţa în sudul Bucureştiului „Piaţa de Gros”, în cadrul unui proiect finaţat cu bani împrumutaţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Afacerea a costat 28 de milioane de euro. Ideea era să fie aduse aici legumele produse de fermierii din jurul Capitalei, de unde să fie duse în pieţele din Bucureşti de către comercianţi. Adică, fermierii să îşi vadă de agricultura lor, comercianţii de vânzări, iar cetăţenii să poată cumpăra marfă proaspătă, de bună calitate. Dar…

Compania care administra piaţa a intrat în executare silită, întrucât nu a putut să restituie la timp creditul contractat de statul român, la înfiinţarea ei. Ca să recupereze din bani, Ministerul Finanţelor Publice a vândut activele pieţei către Camelia Şucu, printr-o licitaţie, contra sumei de… 3,8 milioane de euro.

“Cele 30 de hectare de teren ale Pieţei valorează, de fapt, 32 de milioane de euro. Aşa a fost transformată afacerea de agricultură în afacere imobiliară”, a explicat  fermierul Gheorghe Vlad.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.