Mihai Tudose îl umilește pe Dragnea: A distrus ţara, PSD nu atinge 25%!
Ultima Ora Politic Social

Mihai Tudose îl umilește pe Dragnea: A distrus ţara, PSD nu atinge 25%!

Fostul premier Mihai Tudose, proaspăt ieșit din spital după un infarct care îi putea fi fatal, s-a luat la trântă cu PSDragnea.

„După ce am câştigat acele alegeri, am început cu amnistia şi gratierea, un fals, cu toate că aveam un program care chiar putea fi pus în practică şi ar fi adus multe lucruri bune”, a afirmat Tudose la Realitatea TV.

„Se părea că s-a săturat lumea de Dragnea, am avut la acel CEx cele mai mari dezamăgiri din viaţă, am văzut care sunt cei mai mari trădători care s-au vândut nu pe doi galbeni, ci pe promisiunea unui galben. (…) Am tot sperat că lumea se trezeşte, mai ales după ordonanţa 13 şi protestele masive care au urmat, în schimb ei a pus-o pe Vasilica Dăncilă care ne-am făcut de râsul râsului. Au confiscat tot, şi partidul şi ţara”, a declarat fostul premier în emisiunea lui Cozmin Guşă.

Din această perspectivă, a intereselor personale meschine, trebuie privite şi anumite acţiuni ale Guvernului, cum ar fi reticenţa faţă de fondurile europene, a afirmat Tudose.

„Aveam potenţial maxim, am avut şi un culoar favorabil, am avut un comisar european bun (Corina Creţu -N.R.). Am avut zeci de miliarde de euro care au aşteptat să fie luate, am dat exemplul cu podul de la Brăia, dar au venit cu nişte scuze absurde, adevărul este că dacă iei bani europeni, după ei vine OLAF să vadă cum i-ai cheltuit, dacă îi iei din buget nu vine nimeni, aşa că am preferat să avem o măslină a noastră, în loc să avem o felie mare dintr-un pepene mare european”, a mai afirmat Mihai Tudose.

În ciuda propagandei intense din ultima vreme şi a prezentărilor triumfaliste, MIhai Tudose e esigur că oamenii au început să-şi dea seama care e adevărul, iar acest lcuru va costa scump PSD la alegeri.

„Am câştigat alegerile şi vă aduc aminte, dle Guşa, că înainte de alegeri m-aţi întrebat ce prognostic dau la alegerei nivel naţional şi Braila. Am zis la nivel naţional sărim de 45%, că la Brăila iau 60%. Eu spun acum că PSD nu sare de 25%. Nu are cum, la ce ură e acum pe stradă”, a afirmat Mihai Tudose în emisiunea lui Cozmin Guşă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.