Șoc la Rahova. Liviu Dragnea nu a scăpat de furia deținuților. A fost scuipat și înjurat. Gardienii au intervenit de urgență
Ultima Ora Justiție Politic Social

Liviu Dragnea, umilit în pușcărie chiar de teleormănenii lui

Sunt mai bine de zece ani de când Liviu Dragnea deține titlul de cetățean de onoare al orașului Turnu Măgurele. Distincția i-a fost acordată într-unul dintre mandatele primarului Nicolae Mohanu, om de încredere al baronului de Teleorman, trimis la final de carieră direct în Parlamentul României, că era păcat să rămână sluga credincioasă fără o pensie specială. În schimb, Mohanu i-a dat lui Dragnea iluzia că, pentru comunitatea din Turnu Măgurele, el e un fel de far călăuzitor și, deci, un om demn de cetățenia de onoare. După prima condamnare a lui Dragnea, în mandatul de primar al lui Dănuț Cuclea, consilierii locali liberali au solicitat retragerea acestui titlu de onoare, motivând că nu e firesc ca un condamnat să figureze în lista personalităților marcante ale orașului, scrie liberinteleorman.ro.

Liviu Dragnea, umilit în pușcărie chiar de teleormănenii lui 1

Proiectul a ajuns pe ordinea de zi a Consiliului local Turnu Măgurele abia în ședința din 5 iulie 2016, când liberalii au votat în unanimitate pentru retragerea titlului, în timp ce pesediștii și consilierul ALDE au preferat menținerea lui. Se pare că la acea vreme unul dintre consilierii pesediști a ținut chiar un discurs de vreo jumătate de oră, privitor la mărețele realizări ale faimosului baron, realizări în fața cărora a pălit chiar și remarca liberalului Claudiu Crăcea: “Domnilor, dar suntem singurul oraș din țară care are un cetățean de onoare condamnat penal!”

Ei bine, timpul a trecut și a venit și cea de-a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea, condamnare ce l-a trimis direct la Penitenciarul Rahova. Iată că, din nou, un grup de consilieri locali liberali din Turnu Măgurele, format din Claudiu Crăcea, Ragabeja Eugen, Bîciu Constantin, Steluța Mohora, Georgică Păunescu și Marin Ene au transmis o cerere de inițiere a unui proiect de hotărâre privind “Retragerea Titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Turnu Măgurele a d-lui Dragnea Liviu Nicolae”.

Cererea a fost depusă pe 21 iunie 2019, urmând ca proiectul să fie redactat și apoi votat în Consiliul local al orașului. Potrivit lui Claudiu Crăcea, unul dintre inițiatorii acestei acțiuni, dacă se va repeta susținerea lui Liviu Dragnea în consiliul local, în ciuda statutului de pușcăriaș pe care îl are acum, vor fi organizate acțiuni de protest la nivelul municipiului Turnu Măgurele în fiecare zi până la retragerea oficială a cetățeniei de onoare a lui Liviu Dragnea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii