Exclusiv. În loc să mărească pensiile, PSD crește ajutorul de înmormântare. De ce? ”Industria morții”: o afacere de 200 de milioane de euro pe an, jumătate nefiscalizată
Economic Exclusiv Politic Social Ultima Ora

Exclusiv. În loc să mărească pensiile, PSD crește ajutorul de înmormântare. De ce? ”Industria morții”: o afacere de 200 de milioane de euro pe an, jumătate nefiscalizată

România se împrumută lună de lună pentru a-și acoperi deficitul bugetar, în special pe cel al Fondului de Pensii. Între timp, sume uriașe, de nivelul sutelor de milioane de euro, pleacă anual din Fondul de Pensii către afacerile private cu pompe funebre. Din 6 ianuarie 2018, Guvernul PSD a mărit ajutorul de deces de la 3.131 de lei, la 4.162 de lei, bani plătiți de Casele de pensii. Iar din data de 15 martie 2019, suma acordată drept ajutor de înmormântare va crește cu 1000 de lei! Adică va ajunge la 5.163 de lei. Ce nevoi sociale acoperă aceste creșteri?

Exclusiv. În loc să mărească pensiile, PSD crește ajutorul de înmormântare. De ce? ”Industria morții”: o afacere de 200 de milioane de euro pe an, jumătate nefiscalizată

Dacă dăm o căutare pe internet după cuvintele ‘pompe funebre’, apar o grămadă de oferte ‘non-stop’ de înmormântare ‘gratis’, doar în baza talonului de pensie, cum ar fi ‘Înmormântare completă pensionari (0 lei)’.

În unele cazuri, la ofertă se menționează că ‘se restituie’ sume între 1.000 și 1.500 de lei. De ce se restituie bani din ajutorul de înmormântare acordat de Casa de Pensii? Probabil pentru că suma alocată este prea mare…

Începând cu 6 ianuarie 2018, ajutorul de deces a crescut la 4.162 de lei (de la 3.131 de lei înainte), bani plătiți din Fondul de Pensii.

În 2017 au decedat 260.000 de persoane. Dacă facem un calcul, în 2017 s-au plătit ajutoare de înmormântare de peste 810 milioane de lei. În 2018, această sumă a fost mai mare. Dacă facem un calcul pe același număr de persoane decedate, au fost plătiți din Fondul de pensii ajutoare de deces de peste un miliard de lei, adică peste 230 de milioane de euro.

Pentru că nu era deajuns, din data de 15 martie 2019 Guvernul Dăncilă crește suma acordată drept ajutor de înmormântare cu 1000 de lei! Adică va ajunge la 5.163 de lei. Tot de la Fondul de pensii. Adică sumele anuale înghițite de această industrie a morții vor ajunge la 285,6 milioane de euro pe an.

Din informațiile furnizate de asociațiile din zona pompelor funebre, jumătate din banii rulați în afacerile mortuiare din România sunt nefiscalizați, adică intră în zona economiei negre.

În acest context, am întrebat Minsterul Muncii care au fost nevoile sociale pentru creșterea ajutorul de înmormântare cu 1.000 de lei în anul 2018.  Menționăm că, din iulie 2005 până  în acest an, ajutorul de înmormântare a crescut de la 261 de euro la 893 de euro.

Este evident că suma este prea mare, ca dovadă că unele firme de pompe funebre restituie familiilor celor decedați o parte din suma acordată ca ajutor de înmormântare de către stat.

În baza căror documente se dau banii pentru ajutorul de deces?

Durerea pricinuită de pierderea unei persoane dragi este urmată de un drum la o firmă de pompe funebre care își oferă serviciile. Un reprezentant de la societate îi dă celui care solicită servicii de înmormântare să semneze un document prin care firma este împuternicită să ridice ajutorul de înmormântare.

Cum ridică firma cei 4.162 de lei ajutor de înmormântare? Cu împuternicire, ultimul talon de pensie, certificatul de deces și al unei facturi în virtutea căreia familia decedatului a cumpărat un sicriu de 500 de lei. Plata se face în baza unor ‘acte din care sa rezulte ca s-au suportat cheltuieli ocazionate de deces’. Nu interesează dacă pe factura de la firma de pompe funebre scrie 10 lei, 500 de lei sau 100.000 de lei, suma achitată este, implacabil, 4.162 de lei.

Cheltuielile de înmormântare reale ar fi de 1.000 de lei

Din 4.162 de lei, cheltuielile de înmormântare ar fi de maximum 1.000 de lei (este chiar suma pe care statul o dădea dădea în 2005 pentru aceste servicii), familia celui decedat ar primi 1.000 de lei, iar 2.000 de lei rămân la firma de pompe fumebre. Deci, din suma de 4.162 de lei nu s-ar factura aproximativ 3.000 de lei.

Problema este legislația, care lasă loc de interpretări. În prezent există procese la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deschise de cei nemulțumiți de normele în domeniul serviciilor funerare.

Ne plângem că nu avem  bani depesnii, dar îngrășăm cu ei mafia pompelor funebre – cu legi date de Guvernul  PSD…

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Loading...
Loading...

Articole asemănătoare

Centrul Cărții, prezent cu două lansări de carte și dezbateri, la standul ICR de la Bookfest 2019

Alina Petroiu

O româncă printre cei 14 câștigători ai Premiilor UE pentru Literatură

Alina Petroiu

Studiu uimitor. Utilizarea telefonului în timpul cumpărăturilor dublează cheltuielile

Alina Petroiu
Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii