Sindicatele îi cer Ecaterinei Andronescu să retragă urgent planul de școlarizare 2019-2020, care este o catastrofă
Ultima Ora Politic Social

Ecaterina Andronescu vrea să transforme 85 de mii de profesori în elevi

Cu prioritate, profesorii care au făcut cursuri la distanță, în universități, „trebuie să îi aducem într-un program de formare” a declarat Ecaterina Andronescu la o întâlnire cu inspectorii școlari din județul Caraș Severin, potrivit Banat TV.  Ministrul a declarat că ar fi vorba despre circa 80-85 de mii de profesori vizați. Andronescu a declarat că atunci „când înveți la distanță, înveți ușor departe de carte”, arată edupedu.ro.

Declarația vine după ce ministrul a vorbit mai întâi despre înnoirea școlii și a metodelor de predare, precum și adaptarea acestora la generațiile actuale de elevi. Iată mesajul Ecaterinei Andronescu:

”Avem în școlile noastre o generație radical diferită de generația de acum 15 ani sau 20 de ani. Au alte așteptări, au alte achiziții înainte de a ajunge la școală, pentru că s-au format în marea lor majoritate cu degețelele pe tabletă. Pentru cei care sunteți mai aproape de componentele psihologice – componenta memoriei vizuale este mult mai dezvoltată și prin memoria vizuală au făcut achizițiile înainte de a veni la școală și îi întorc la creion și la cretă, nu se poate. Trebuie să încercăm să ne modernizăm. Cum? Pentru asta avem bani să cumpărăm table inteligente în fiecare clasă dar pentru asta trebuie să îi ajutăm pe profesori să lucreze cu ele. Avem programul CRED pentru 55 de mii de profesori. Nu este suficient acest program, deși are 46 e milioane de euro. Dar vom mai scrie și alte programe prin care să trecem prin programe de formare toate cadrele didactice.

În sistemul de învățământ circa 80-85 de mii de profesori sunt din universitățile în care au avut programe la distanță. Când înveți la distanță, înveți ușor departe de carte. Ca urmare, cu prioritate trebuie să îi aducem într-un program de formare. Toate lucrurile acestea sunt extrem de importante,” a declarat Ecaterina Andronescu.

În România sunt 256 de mii de profesori, potrivit INS.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.