Înainte de incidentul cu grănicerul, Muntean mai luase pedepse cuprinse între 7 luni și patru ani de închisoare, fiind acuzat de abuz în serviciu, ucidere din culpă și neglijență în serviciu. În documentele prezentate de G4 Media, el este descris ca fiind “element cu antecedente penale, fire de aventurier, căruia nu-i plăcea să muncească.” Povestea condamnării lui Ioan Muntean este următoarea: în anii 80, acesta a vrut să fugă din țară alături de alți compatrioți, pe care îi știa din perioada în care fusese încarcerat. El a ajuns cu aceștia la malul râului Caraș, iar ceilalți doi, fiind înotători, au reușit să treacă apa și să ajungă în Iugoslavia. Muntean nu a reușit, așa că a decis să se întoarcă la Timișoara. Aflat într-o stație de autobuz din localitatea Creoni, el a fost legitimat de un grănicer, care l-a considerat a fi suspect. Militarul i-a cerut apoi să meargă cu el la unitatea din Grădinari, dar în momentul în care au ieșit pe câmp, Muntean a reușit să-l pună la pământ și să îi ia arma și muniția. Grănicerul a dat alarma, iar Ioan Muntean a fost prins după trei ore și dus în fața instanței, unde a recunoscut faptele. A primit o condamnare de 8 ani de închisoare și o interzicere a unor drepturi timp de 6 ani, pentru „tâlhărie în paguba avutului obștesc”. Muntean a susținut, la Antena 3, că a fost băgat în pușcărie nevinovat și că a fost trimis la izolare zece zile, după ce Augustin Lazăr, șef al Comisiei de Eliberare, l-a acuzat că a calomniat organele puterii. Este cea de-a doua învinurie adusă procurorului în ultimele zile, acesta fiind acuzat că pe vremea când era la Aiud a refuzat în mod repetate solicitările de eliberare ale fostului deținut politic Iulius Filip.
Ultima Ora Justiție Politic Social

Cine este persoana care îl acuză pe Augustin Lazăr de poliție politică. Documentele vorbesc despre un recidivist

Augustin Lazăr se confruntă în ultima vreme cu o serie de acuzații grave legate de trecutul său. Procurorului general al României i se reproșează persecutarea disidentului comunist Iulius Filip, iar recent, el a fost acuzat și că pe vremea când a fost procuror la Aiud l-ar fi trimis la carceră pe Ioan Muntean, un așa-zis “deținut politic”.

Cine este persoana care îl acuză pe Augustin Lazăr de poliție politică. Documentele vorbesc despre un recidivist

Ioan Muntean a fost prezentat de Antena 3 drept o “victimă” a lui Augustin Lazăr și un “erou trimis la carceră” de actualul procuror general, fiindu-i atribuită calitatea de “deținut politic”. În realitate, lucrurile stau altfel, iar documente publicate de jurnaliștii de la g4media.ro arată că Muntean a comis o serie de fapte grave.

Mai exact, acesta a fost condamnat pentru tâlhărie și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Conform documentelor, Ioan Muntean a atacat un grănicer și i-a luat acestuia pistolul mitralieră, alături de 30 de cartușe. De asemenea, el mai primise și alte condamnări, în trecut.

Înainte de incidentul cu grănicerul, Muntean mai luase pedepse cuprinse între 7 luni și patru ani de închisoare, fiind acuzat de abuz în serviciu, ucidere din culpă și neglijență în serviciu. În documentele prezentate de G4 Media, el este descris ca fiind “element cu antecedente penale, fire de aventurier, căruia nu-i plăcea să muncească.”

Povestea condamnării lui Ioan Muntean este următoarea: în anii 80, acesta a vrut să fugă din țară alături de alți compatrioți, pe care îi știa din perioada în care fusese încarcerat. El a ajuns cu aceștia la malul râului Caraș, iar ceilalți doi, fiind înotători, au reușit să treacă apa și să ajungă în Iugoslavia.

Muntean nu a reușit, așa că a decis să se întoarcă la Timișoara. Aflat într-o stație de autobuz din localitatea Creoni, el a fost legitimat de un grănicer, care l-a considerat a fi suspect. Militarul i-a cerut apoi să meargă cu el la unitatea din Grădinari, dar în momentul în care au ieșit pe câmp, Muntean a reușit să-l pună la pământ și să îi ia arma și muniția.

Grănicerul a dat alarma, iar Ioan Muntean a fost prins după trei ore și dus în fața instanței, unde a recunoscut faptele. A primit o condamnare de 8 ani de închisoare și o interzicere a unor drepturi timp de 6 ani, pentru „tâlhărie în paguba avutului obștesc”.

Muntean a susținut, la Antena 3, că a fost băgat în pușcărie nevinovat și că a fost trimis la izolare zece zile, după ce Augustin Lazăr, șef al Comisiei de Eliberare, l-a acuzat că a calomniat organele puterii. Este cea de-a doua învinurie adusă procurorului în ultimele zile, acesta fiind acuzat că pe vremea când era la Aiud a refuzat în mod repetate solicitările de eliberare ale fostului deținut politic Iulius Filip.

Povestea este într-o nebuloasă totală, datele se contrazic, motiv pentru care CNSAS a hotărât săptămâna acesta să verifice a doua oară situația lui Augustin Lazăr: a făcut sau nu poliție politică?

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.