Dăncilă, întrevedere cu secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe al Sultanatului Oman
Ultima Ora Economic Politic Sănătate Social

Adio spitale regionale! Viorica Dăncilă a recunoscut: nu mai sunt bani!

Premierul Viorica Dancila a declarat că în acest exercițiu bugetar nu au mai rămas bani pentru cele trei spitale regionale. Banii alocați au fost cheltuiți pe documentație, dar că a propus că sumele necesare să fie accesate pe următorul exercițiu bugetar, a declarat Viorica Dancila, marți seară, la România TV.

„Am avut o discuție cu doamna comisar european Corina Crețu, la Guvern, legată de cele trei spitale regionale, pentru mine că premier, pentru Guvernul României era foarte important să avem cele trei spitale. Pentru cele trei spitale a fost alocată suma de 150 milioane euro. Toată documentația a fost 130 milioane de euro. Un spital este evaluat la 460 milioane euro. Trei spitale se duceau la un miliard și ceva de euro. Statul român nu își permite. Atât au costat. Am vorbit cu doamna Corina Crețu că din suma rămasă să facem studii de fezabilitate, documentația și în următoarea proiecție bugetară să accesăm cele 460 milioane de euro”, a declarat Viorica Dancila.

Premierul a menționat că se poartă discuții că unele spitale să fie construite în parteneriate.

„Căutăm că spitalul de la Constanța să îl facem împreună cu Guvernul din Turcia, căutăm că alt spital să îl facem prin parteneriat public-privat. Nu a fost indolența guvernului, nu a fost lipsa noastră de acțiune sau să nu vrem să facem aceste spitale, dar asta e realitatea și este corect că atunci când acuzi pe cineva să ai toate cifrele reale”, a mai declarat Dancila.Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a prezentat, în luna aprilie, detalii despre construcția celor trei spitale regionale care ar urmă să fie realizate din fonduri europene. Pintea a spus că spitalele se vor realiza, poate „nu atunci când ne-am fi dorit, nu la termenele stabilite inițial de consultanții Băncii Europene de Investiții (BEI), dar se vor construi”.

De asemenea, ministrul Rovana Plumb a precizat că României i-a fost alocată în acest exercițiu financiar suma de 150 de milioane de euro, față de 1,2 miliarde de euro cât ar costă realizarea celor trei spitale regionale.

„Aș vrea să pornesc de la alocare, pentru a nu mai există discuții, pentru că, dincolo de declarații, dincolo de tot felul de comentarii făcute într-un registrul electoral, situația privind fondurile europene în România este arătată de către cifre. România are pe acest exercițiu financiar 2014-2020 o suma alocată de 820 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă investiții în Sănătate în România. Suma se compune din 150 de milioane de euro alocate pentru cele trei spitale regionale, 346 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă analize medicale, tratamente precoce și instruirea cadrelor medicale și 365 de milioane de euro investiții privind extinderea și modernizarea Unităților de Primiri Urgențe și a ambulatoriilor de pe lângă spitalele de urgență județene. 150 de milioane de euro, alocați pentru cele trei spitale regionale, acoperă doar documentația tehnică pentru că suma totală necesară pentru a finaliza acestei spitale regionale, conform devizelor estimative propuse de către Banca Europeană de Investiții, este de 1,2 miliarde de euro”, a spus Rovana Plumb.

Comisarul european Corina Crețu a declarat, tot în luna aprilie, la Iași că, la finalul mandatului sau la Bruxelles rămâne cu un gust amar că Guvernul român a ignorat aproape total șansă obținerii banilor europeni pentru a demara proiectele mari de infrastructură.

Întrebată dacă cele trei spitale regionale ar putea fi finanțate înainte de exercițiul financiar care începe în anul 2020, Corina Crețu a răspuns: „Pot fi finanțate dacă Guvernul decide să solicite Comisiei Europene realocarea Fondurilor din cadrul Programului Operațional Regional sau din alte programe operaționale, sau ideea fazarii, dar pentru a fi fazate în primul rând trebuie să primim proiectele pentru a fi analizate și apoi fazate. Proiectele nu au ajuns la Comisia Europeană”.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii