Bătaie cu pumni și picioare în școală
Bătaie cu pumni și picioare în școală
Ultima Ora Justiție Politic Social

Noul argument în politica românească: pumnul! S-au bătut în sediul unei primării din Telorman

Nu numai la Primăria Municipiului București se bat oficialii! Cum a fost cazul viceprimarului general Aurelian Bădulescu, care a împărțit pumni cu primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, joi. Și în Teleorman, la finalul unei ședințe a Consiliului local Botoroaga, primarul liberal al comunei și un consilier local pesedist au început o veritabilă luptă fizică, în continuarea celei verbale avute în sala de ședințe. A început să fie o modă în politica românească actuală.

Noul argument în politica românească: pumnul! S-au bătut în sediul unei primării din Telorman

Povestea e halucinantă și dă măsura exactă a nivelului scăzut la care se face politica ultimilor ani, pumnul și injuria substituind, încetul cu încetul, argumentele și polemicile constructive, scrie liberinteleorman.ro.

Versiunile primarului comunei Botoroaga, Mihail Cojocaru, cât și consilierului local Constantin Dorobanțu, sunt total diferite și ambii vor face plângeri penale, resentimentul primând în fața oricărei rațiuni. Amândoi au ajuns la medic, însă consilierul PSD a fost transportat la un spital din București, unde a fost și operat, suferind o hemoragie puternică la unul dintre ochi.

Consilierul local, Constantin Dorobanțu, susține că situația a fost tensionată încă din timpul ședinței: „Am avut o discuție pe două puncte de pe ordinea de zi, una a fost cu majorarea indemnizațiilor consilierilor și am propus ca majorarea aceea să o donăm către spitalul oncologic pediatric care se face la Fundeni. Nu i-a convenit că am luat eu această inițiativă. Apoi am propus să returnăm banii încasați pentru un serviciu care nu a funcționat mai multe luni pe raza comunei, și anume serviciul de pază. Asta l-a iritat foarte tare. M-a făcut infractor. La rândul meu, i-am spus și eu infractor, pentru că a luat banii de la cetățeni nejustificat. Și eu am ieșit după schimbul ăsta de replici, consilierii mei au coborât din primărie între timp. El a ieșit după mine și, când m-am întors, m-a lovit cu capul în nas, dar puțin, nu m-a afectat prea rău. Apoi a mai vrut să mă lovească, dar eu l-am împins cu podul palmei. Au intervenit consilierii lui, m-au imobilizat și el s-a repezit asupra mea, mi-a băgat degetul în ochi și a început să împingă, să îmi scoată ochiul. Am țipat să îmi dea drumul, că îmi scoate ochiul. Și nimeni nu intervenea. Dei erau patru și toți au peste suta de kilograme. Am mers la spital la Alexandria, de acolo m-au trimis la București, la spitalul Lahovari și acolo m-au operat. Încep acum să se retragă cheagurile de sânge. Mâine sunt programat la Medicina Legală și îi fac plângere penală, pentru că eu nu știu dacă îmi recapăt vederea 100%.”

Primarul localității, Mihail Cojocaru, are o versiune total diferită, deși, până în punctul în care cei doi au ajuns pe holul instituției publice, poveștile sunt convergente. Niciunul nu neagă agresiunea verbală din sala de ședințe, lucru inexplicabil într-o lume civilizată: „Am avut o ședință ordinară de consiliu și am avut un schimb de cuvinte cu domnul consilier. Mi-a zis că să fac eu un proiect de hotărâre ca să ducem banii rezultați din majorările indemnizațiilor să fie direcționați către un spital oncologic. Am spus că eu nu pot face așa ceva, nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu e corect din punctul de vedere al legii. Nu poți obliga oamenii să doneze bani. Asta pot face ei individual. La finalul ședinței, a plecat, după un minut și ceva am ieșit și eu din sală. Mi-a  pus mâna stângă în plex și cu dreapta m-a lovit în obraz. Nici nu mă așteptam. A crezut că mă oprește să îmi zică ceva. Era vicele în spate și încă un consilier de la ALDE și m-a împins de era să mă arunce peste balustradă, că eram la etaj. Ei l-au tras, eu i-am pus mâna în față și l-am împins. Nu știu dacă s-a operat la ochi, că și ieri și azi el a umblat fără pansament la ochi prin comună. Oricum, are trei variante ale poveștii. Am fost și eu la medic, aveam o tumefacție de 2 centimetri, contuzie facială rezultată în urma unei agresiuni. Eu nu m-am așteptat niciodată să ajung în astfel de situație. Eu nu m-am bătut cu nimeni niciodată. I-am zis că e infractor și e cunoscut că se bate prin comună. Sunt martori doi consilieri care au văzut totul. Viceprimarul m-a ținut pe mine, să nu cad peste balustradă. Îmi pare rău că s-a ajuns să se discute la adresa mea. Dar s-a ajuns în presă… Recunosc că poate i-am băgat degetul în ochi, când l-am împins, dar nu știu acest lucru, pentru că mă apăram.”

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.