Elevii olimpici vor fi sprijiniți pentru a-și continua studiile în țară
Social Ultima Ora

Vot favorabil pentru educația pentru sănătate și reciclarea deșeurilor în școli

Marți, 19 martie 2019, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a avizat favorabil două inițiative legislative ale doamnei deputat Cristina Iurișniți (USR).

Prima inițiativă vizează reglementarea colectării selective a deșeurilor în școli. Prin Pl-x 102/2019, cadrul normativ va fi modificat în sensul obligării autorităților locale sau a operatorilor economici de salubritate de a se asigura că la nivelul fiecărei unități școlare din România vor exista pubele speciale pentru colectarea selectivă. Inițiativa legislativă va avea un dublu impact: pe de o parte tinerele generații vor conștientiza, deprinde și dezvolta gesturi reflex și  atitudini corecte în raport cu protejarea mediului înconjurător, iar pe de altă parte autoritățile locale și operatorii economici vor fi responsabilizați în respectarea angajamentelor asumate la nivel european. România este în pericol de infrigement ca urmare a rușinosului  procent de 3 % la nivelul colectării selective, procentul asumat pentru 2020 fiind de  50%. Legea a fost deja adoptată de Senatul României!

Cea de-a doua modificare legislativă avizată favorabil de Comisie privește implementarea educației pentru sănătate, cel puțin o dată pe semestru, în școlile din România. Este important ca tinerii să primească informații corecte și relevante cu privire la nutriție, sănătate, sexualitate, cu scopul de a fi conștienți, responsabili și de a-și dezvolta capacitățile și abilitățile socio-emoționale. Pl-x 119/2019 va modifica Legea pentru protecția și promovarea drepturilor copilului și va reprezenta un prim pas în revalorizarea educației pentru sănătate în școli, în contextul în care România se află pe primul loc în Europa la mamele adolescente cu sarcini accidentale. Mamele minore cu minori vor adânci rata abandonului școlar și costurile de asistență socială și medicală.

Cele două modificări legislative pe care le-am inițiat au trecut cu succes de avizul favorabil al Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților. Impactul acestora va fi unul benefic la adresa elevilor și a comunității locale.

 Atât protejarea mediului, prin colectarea selectivă a deșeurilor în școli, precum și reintroducerea educației pentru sănătate, a educației sexuale adaptată vârstelor, reprezintă priorități ale agendei mele parlamentare și care asigură soluții concrete în urma unei analize de nevoi.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul USR Cristina Iurișniți.

Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii