Viziunea PSD: Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor, o măsură necesară pentru români și România 1
Viziunea PSD: Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor, o măsură necesară pentru români și România
Ultima Ora Politic

Viziunea PSD: Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor, o măsură necesară pentru români și România

Viorica Dăncilă, președintele PSD și prim-ministrul României, propune tuturor formațiunilor politice Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor. Documentul reprezintă soluția pentru a oferi românilor garanția politică a continuării creșterii nivelului de trai al românilor în perioada următoare. Angajamentele vizează trei paliere și anume: menținerea nivelului veniturilor, a unor măsuri-cheie pe plan social, dar și a măsurilor care susțin mediul de afaceri.

Viața noastră, a tuturor românilor, s-a îmbunătățit în ultimii ani. România are a doua cea mai mare creștere economică din Europa. Salariile și pensiile au crescut semnificativ. A fost majorat salariul minim pe economie, au fost mărite salariile medicilor și ale profesorilor, dar și salariile din industria construcțiilor. Punctul de pensie a crescut cu 15% de la 1 septembrie 2019. Tot de la începutul acestei luni a crescut și pensia minimă garantată.

Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor este propus tuturor formațiunilor politice în contextul în care unii lideri politici anunță din ce în ce mai des că vor adopta măsuri de austeritate. Este firesc ca viața românilor să se îmbunătățească de la o zi la alta, nu să devină mai grea. Românii au trăit perioada măsurilor de austeritate luate de PDL și Traian Băsescu în 2010: salarii și pensii tăiate, adică vieți dărâmate și speranțe frânte!

Acest Pact este o măsură absolut necesară pentru a continua îmbunătățirea vieții românilor și evoluția pozitivă a măsurilor economice care au fost adoptate în ultimii ani.

Este necesar să continuăm creșterea salariilor și pensiilor românilor, așa cum prevăd legile adoptate în ultimii ani. Mai precis, punctul de pensie trebuie să fie majorat la 1.775 lei de la 1 septembrie 2020, indemnizația minimă să fie mărită la 775 lei începând cu 1 septembrie 2020, iar pensiile să fie recalculate.

Este nevoie să majorăm salariile din întregul sistem public la 1 ianuarie 2020 și 1 ianuarie 2021, să mărim salariile cadrelor didactice de la 1 septembrie 2020, să acordăm vouchere de vacanță și indemnizații de hrană, respectiv sporuri, prime și bonusuri.

La fel de necesare sunt măsurile pentru susținerea mediului de afaceri: menținerea facilităților fiscale acordate IMM-urilor, păstrarea sistemului de impozitare pentru persoanele fizice și juridice care desfășoară activități independente, dar și sprijinirea românilor care vor să devină antreprenori prin continuarea, în fiecare an, a Programului Start-Up Nation, prin care sunt acordate sume nerambursabile în valoare de 200.000 lei unui număr de 10.000 de firme aflate la început de drum.

Toate aceste măsuri-cheie pentru prosperitatea românilor și a mediului de afaceri sunt cuprinse în acest Pact. Am certitudinea că aderarea tuturor forțelor politice la acest Pact Național pentru Bunăstarea Românilor este absolut obligatorie. Dincolo de jocurile și calculele politice, noi toți oamenii politici avem responsabilitatea de a îmbunătăți viața tuturor românilor!, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro, deputatul PSD Mirela Furtună.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.