Viziune marca PSD. ”Dezvoltarea agriculturii continuă în România”
Ultima Ora Politic

Viziune marca PSD. ”Dezvoltarea agriculturii continuă în România”

Dezvoltarea agriculturii și a zonei rurale constituie priorități naţionale, fiind obiective principale ale statului român pentru perioada actuală. Măsurile luate în ultimii doi ani și jumătate de guvernare PSD și-au dovedit viabilitatea, atât prin progresele înregistrate, cât și prin gradul de dezvoltare al producătorilor din domeniu.

Am adoptat strategiile pragmatice, ce au avut ca efect direct majorarea ratei de absorbție a fondurilor europene și dinamizarea producției, fapt ce a transformat agricultura românească în principalul domeniu generator de plus valoare și creștere economică.

Rezultatele pozitive obţinute în domeniul agriculturii sunt vizibile pentru producători, iar producţiile record obţinute ne plasează între primele ţări din Europa. Astfel, anul trecut, România a avut cele mai bune rezultate din ultimii ani din domeniul agriculturii, cu producţii record la grâu, porumb şi floarea soarelui, iar recolta totală de cereale obţinută în 2018, de aproximativ 31 de milioane de tone, a clasat țara noastră pe locul trei în Uniunea Europeană.

Acordarea la timp a subvenţiilor, creșterea exponențială a suprafeţelor irigate, protecţia antigrindină, precum și rata de absorbție a fondurilor europene au determinat obţinerea acestor producţii mari.

În prezent, micii fermieri sunt la zi cu primirea subvenţiilor, iar proiectele europene în derulare încurajează înfiinţarea de noi afaceri profitabile. Mai mult, au fost multiplicate finanţările prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar eliminarea birocraţiei din sistem a condus la majorarea exploataţiilor agricole, precum și la crearea de noi locuri de muncă, prin stimularea tinerilor fermieri de a înființa afaceri în zona rurală.

Un alt aspect important al dezvoltării agriculturii îl constituie realizările din sectorul de irigații. Numai anul trecut au fost deschise 29 şantiere la obiective de irigaţii, valoarea investiţiilor fiind de peste 661 milioane de lei. De asemenea, pentru alte 32 de amenajări de irigaţii este în desfășurare documentaţia pentru derularea procedurilor de implementare şi execuţie a lucrărilor.

Programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate se va derula și anul acesta. Anul trecut, de acest program au beneficiat 16.550 producători agricoli, numărul acestora fiind mai mare în 2018 cu 7.688 faţă de 2017. Foarte important este faptul că peste 64% dintre cei 16.000 de fermieri care au accesat programul de tomate sunt tineri sub 40 de ani.

Încurajez românii să aleagă în continuare produsele autohtone, în speţă specialităţile agro – alimentare provenite de la fermierii noștri. Numai aşa vom avea certitudinea că putem contribui cu toţii la creşterea calitativă a agriculturii româneşti, pentru a reuşi să-i redăm strălucirea de odinioară şi titlul de prim-grânar al  Europei.

            Îmi exprim speranța că tot mai mulți tineri se vor implica în agricultură, ei fiind susținuți de stat prin diferite forme de sprijin, astfel încât să contribuie la creșterea gradului de dinamizare a acestui sector vital al economiei naționale și dezvoltării României”, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PSD Alexandra Presură.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii