CADOU INEDIT PRIMIT DE PREMIERUL DĂNCILĂ LA ALBA IULIA. CE VA FACE CU EL
Ultima Ora Politic

Viorica Dăncilă întâlnire cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, despre președinția Consiliului UE

Viorica Dăncilă întâlnire cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, despre președinția Consiliului UE

Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic, comisar european pentru Uniunea Energiei, au discutat luni, la Palatul Victoria, despre pregătirea României pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE, priorităţile în domeniul energiei şi accesarea de către autorităţile române a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Dăncilă a spus că priorităţile României la preşedinţia Consiliului UE pun accent pe energie, cercetare şi inovare, acordându-se atenţia cuvenită provocărilor la nivel european, precum şi politicilor tradiţionale: Politica de Coeziune, Politica Agricolă Comună, Politica Energetică, inclusiv componenta de cercetare-inovare.

„Este important ca în mandatul preşedinţiei României să obţinem un acord politic privind Cadrul Financiar Multianual post-2020. Arătăm astfel că Uniunea Europeană rămâne puternică şi după Brexit şi că împreună punem bazele unei Europe puternice, solidare şi incluzive”, a afirmat Dăncilă.

Prezent la întâlnire, vicepremierul Viorel Ştefan a prezentat obiectivele şi priorităţile României în domeniul energetic şi a subliniat că rămân în prim-plan diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi punerea în valoare a resurselor energetice la Marea Neagră.

„Reafirmăm angajamentul Românei în ceea ce priveşte realizarea proiectului BRUA, ale cărui lucrări au început luna trecută. Vom avea în continuare un dialog deschis cu privire la acest proiect şi nu vom încuraja abordările divergente făcute publice în ultimele zile.

De asemenea, proiectul legii privind derularea operaţiunilor petroliere pe mare (offshore) este prioritară pe agenda Parlamentului României, întrucât dorim să asigurăm un cadru stimulativ pentru investiţiile în acest domeniu”, a afirmat Viorel Ştefan.

La rândul său, Maros Sefcovic a apreciat eforturile Guvernului pentru pregătirea preluării preşedinţiei române a Consiliului UE şi a remarcat că în timpul acestui mandat vor fi introduse noi reglementări în domeniul energiei.

Totodată, Sefcovic a punctat trecerea la finanţarea inovativă şi posibilitatea finanţării proiectelor de reconversie profesională din regiunile miniere.

De asemenea, oficialul european a remarcat implicarea României în realizarea proiectului BRUA şi preocuparea pentru valorificarea resurselor energetice la Marea Neagră. „În acest context, România poate deveni un actor foarte important pe piaţa gazelor”, a afirmat Sefcovic.

Un alt subiect discutat în cadrul întâlnirii a fost accesarea de către România a Fondului de Solidaritate al UE, pentru sprijinirea oamenilor şi comunităţilor afectate de inundaţii.

Premierul Dăncilă a arătat că Executivul va face o evaluare a pagubelor produse de inundaţiile cu care se confruntă în această perioadă mai multe zone din România şi va trimite partenerilor europeni aplicaţia pentru accesarea acestui instrument de sprijin, care va fi complementar fondurilor alocate de la bugetul naţional.

„Sper să avem susţinerea Comisiei pentru accesarea cât mai rapidă a Fondului de Solidaritate al UE. În calitate de europarlamentar, am propus un amendament potrivit căruia o parte din finanţarea solicitată de un stat să fie acordată imediat după depunerea aplicaţiei, adică atunci când este mai mare nevoie de sprijin. Atunci nu am avut succes. Sper ca procedurile să fie revăzute, iar sprijinul din Fondul de Solidaritate să fie acordat cât mai rapid, pentru a-i ajuta cât mai urgent pe oamenii afectaţi de calamităţi”, a menţionat Dăncilă.

La întrevederea de la Palatul Victoria au mai participat secretarii de stat Bogdan-Constantin Andronic, Florin Ciocănelea şi Iulian-Robert Tudorache.

Viorica Dăncilă întâlnire cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, despre președinția Consiliului UE 1

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.