Soțul Gabrielei Firea, declarații uluitoare despre operațiile primarului general. Ce i-au găsit medicii în colon
Ultima Ora Politic

Video. Soțul Gabrielei Firea, declarații uluitoare despre operațiile primarului general. Ce i-au găsit medicii în colon

Într-un interviu în tandem, cuplul Firea-Pandele a dezvăluit că ultimele luni au fost un calvat, din cauza stării de sănătate a primarului general al Capitalei. Florentin Pandele a vorbit despre cele trei intervenţii chirurgicale la care a fost supusă soţia sa şi emoţiile prin care a trecut întreaga familie.

„Începând din luna noiembrie am avut o perioadă extrem de grea. Eu am aflat de abia în luna noiembrie, pentru că soţia mea nu ştie să se vaiete, nu ştie să spună ‘mă doare’. M-am trezit de câteva ori noaptea şi am găsit-o pe marginea patului, aplecată de durere. Nu spunea absolut nimic. În decembrie a avut o intervenţie chirurgicală de urgenţă, în ianuarie încă o intervenţie chirurgicală unde i s-a găsit o sârmă de vreo 3 cm în colon. În martie a avut cea mai importantă intervenţie chirugicală, care ne-a dărâmat pe toţi, numai pe ea nu. Eu cred că fac parte din categoria oamenilor puternici. Atunci mi-am dat seama că sunt foarte slab şi m-am întors pentru a nu ştiu câta oară cu faţa la Dumnezeu. Mi-am rugat în regim de urgenţă câţiva prieteni, cărora vreau să le mulţumesc. În acea noapte au închiriat un avion să o ducem la o clinică la Nisa. Ceea ce ea nu a acceptat. I-am zis: ‘Gabi, nu există ce spune lumea. Avem acasă doi copii mici, cei mari sunt pe picioarele lor, te rog frumos, hai să mergem.’ Cei mai buni medici gastro erau plecaţi la un congres. Am vorbit cu un medic să o sedăm. Mi-a zis că nu avem cum să plecăm cu ea”, a declarat Pandele, într-un interviu pentru România TV.

Gabriela Firea a explicat că nu a dorit să se trateze în străinătate pentru că a avut încredere în medicii de la Spitalul Cantacuzino şi că în luna mai o aşteaptă o a patra intervenţie chirurgicală.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii