Externe Ultima Ora

Video. Proteste violente în Albania. Mii de oameni cer demisia premierului 

Protestul desfășurat sâmbătă seara în Tirana, capitala Albaniei, a degenerat în violențe. Cel puțin 15 persoane au fost rănite, după ce forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă pentru a-i dispersa pe protestatari.

Mii de oameni au ieșit în stradă sâmbătă seara în Tirana pentru a cere demisia premierului Edi Rama, relatează postul Deutsche Welle, citat de Mediafax. La un moment dat, unii dintre protestatari au încercat să intre în clădirea Parlamentului. Autoritățile albaneze au ripostat și au folosit gaze lacrinogene și tunuri cu apă pentru a-i opri pe manifestanți.

Cel puțin 15 oameni au fost răniți în urma altercațiilor dintre protestatari și jandarmi, au precizat reprezentanţii Partidului Democrat din Albania, care au organizat protestului. De asemenea, Ministerul de Interne din Albania a anunţat că cinci jandarmi au fost răniţi în timpul protestului.

Oamenii care au ieșit în stradă vor demisia prim-ministrului Edi Rama, liderul Guvernului socialist, şi organizarea de alegeri anticipate. Protestele din Albania sunt în desfăşurare de două luni, notează sursa citată.

Pentru că nu au reușit să intre în sediul Parlamentului de la Tirana, protestatarii au aruncat cu sticle incendiare, petarde și fumigene în autorități. De asemenea, un grup de protestatari este cercetat pentru incendierea unei maşini.

 

Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii