Ultima Ora Politic

Video. Iohannis: Românii din Marea Britanie vor fi foarte bine protejați prin Acordul Brexit

Cetăţenii români din Marea Britanie vor fi foarte bine protejaţi prin Acordul Brexit, a declarat vineri preşedintele Klaus Iohannis.

“Vestea foarte bună, legată de ce am discutat ieri, este că am ajuns la un Acord pe Brexit pe înţelegerea discutată. Din punctul nostru de vedere, a Consiliului European, nu sunt probleme cu textul la care am ajuns. Urmează probabil mâine să aflăm opinia Parlamentului britanic şi dacă există un acord şi de acea parte putem să facem paşii următori”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă cetăţenii români din Marea Britanie vor fi protejaţi prin acest document, preşedintele Iohannis a spus: “Dacă se rămâne pe acest acord, sunt foarte bine protejaţi şi acest lucru l-am spus de la început. Oricum, Brexit-ul cu acord este de departe cea mai bună variantă”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.