Fosta șefă TAROM, declarații la DNA după audieri

Fosta șefă TAROM - declarații la DNA după audieri. Dosarul, deschis după ce l-a acuzat pe ministrul Transporturilor că i-a cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură.

Publicată de Epoch Times Romania pe Luni, 21 octombrie 2019
Ultima Ora Justiție Politic

Video. Cuc merge la pușcărie. Mădălina Mezei a stat 4 ore la DNA: ”Am spus tot!”

Fosta șefa a TAROM, Mădălina Mezei, a declarat luni, la ieșirea de la DNA, că „am spus tot autorităților”.

„Am spus tot autorităților, am încredere în instituțiile democrației românești”, a declarat Mezei la ieșirea de la DNA.

Mezei a afost audiată timp de peste patru ore.

Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, a declarat, vineri, că ministrul interimar alTransporturilor, Răzvan Cuc, i-a solicitat, cu două zile înainte de votarea moțiunii de cenzură, anularea a cinci zboruri interne și să identifice parlamentarii care se aflau la bordul aeronavelor respective.

„Domnul ministru m-a chemat la dumnealui în birou cu două zile înainte (de votul Moțiunii din Parlament, n.r.) să-mi spună că trebuie să anulăm niște curse interne că să oprim accesul parlamentarilor la votarea moțiunii de cenzură.

I-am răspuns că așa ceva este imposibil pentru că noi nu suntem stăpâni de sclavi, suntem o companie de oameni liberi. Indiferent de ce le-aș fi spus eu piloților, nu ar fi făcut niciodată așa ceva. Evident, eu nu aș fi putut să cer așa ceva subordonaților companiei. Inițial, era vorba despre cinci zboruri – două curse de Timișoara și Oradea, Baia Mare, Satu Mare.

Domnul ministru mi-a cerut să identific senatorii și deputațîi care se aflau la bord, i-am arătat, după care mi-a zis că mă contactează a două zi să-mi spună finalul deciziei dumnealui.

Bineînțeles, în acea seară am fost afectată puternic emoțional, m-am gândit cum să fac, cum să-i demontez planul, cum să-i spun că așa ceva nu e posibil pentru că era vorba despre proiectul TAROM care riscă să fie oprit”, a afirmat Mezei într-o conferință de presă organizată în față sediului TAROM.

Potrivit fostului șef de la TAROM, într-o nouă discuție purtată în ziua următoare, ministrul de resort i-a solicitat să încerce să oprească tehnic una din curse.

„A două zi, domnul ministru m-a chemat și mi-a spus că trebuie să anulăm una dintre curse și că să procedez în sensul asta.

Atunci, i-am spus că din păcate nu stă în puterea mea. Direcția de zbor este condusă de domnul Susanu care este postholder și nu am nicio autoritate asupra lor.

După care mi-a spus dacă nu pot să îl opresc tehnic… I-am spus că eu am venit să restructurez compania, cum aș putea să vin chiar eu, managerul general, să spun directorului tehnic să saboteze propria operare. Dumnealui a încercat să găsească alte soluțîi, după care am plecat îngrijorată de o potențială acțiune în acest sens. Am contactat serviciul nostru de Operation Control Center care se ocupă de planificarea aeronavelor la zbor, m-am asigurat că nu este nicio problema pe cursele de Baia Mare, Satu Mare.

Am sunat directorul operațional, aici de față și l-am rugat de asemenea să aibă grijă să nu existe nici cea mai mică întârziere pe această cursa.

Am sunat directorul tehnic și i-am spus să aibă grijă să nu se întâmple nimic de genul acesta și am sunat și comandantul cursei pe care am încercat să îl previn că, dacă cumva va proceda într-un sens de genul acesta, toată lumea știe și va fi direct responsabil pentru că e o inițiativa în defavoarea companiei”, a povestit Mădălina Mezei.

Întrebată dacă a înregistrat convorbirea în care ministrul Transporturilor îi cere aceste lucruri, Mezei a răspuns: „Nu am înregistrat nimic, Colaborarea mea cu dumnealui nu a fost bazată pe probe împotriva dumnealui, noi trebuia să colaborăm pentru realizarea unui proiect, nu s a pus niciodată problema de ceva fraudulos sau împotriva legii. Eu nu am venit cu tehnică să încerc să-l prind pe domnul Cuc într-o postura neconformă”.

„Ultimul meu scop e să fac un scandal mediatic din compania TAROM. În 20 iunie mi-am început mandatul interimar de director general al Tarom la solicitarea domnului ministru Cuc. M-a sunat, m-a chemat și m-a rugat să rămân pentru a prelua poziția de director general al Tarom, în vederea eficientizării după un plan coerent care să permită o accesare de finanțare pe baza unui ajutor de stat. Relațiile de colaborare cu domnul Cuc au început foarte bine, în sensul că eu l-am întrebat ce așteaptă de la mine și că dacă ne înțelegem și avem viziuni similare voi rămâne în această funcție. Dacă nu, mă voi retrage. Domnul Cuc mi-a zis atât: „Doamna, eu vreau să salvez TAROM și mă bazez pe dumneavoastră”, a subliniat fosta șefa a operatorului aerian național.

 

Fosta șefă TAROM, declarații la DNA după audieri

Fosta șefă TAROM – declarații la DNA după audieri. Dosarul, deschis după ce l-a acuzat pe ministrul Transporturilor că i-a cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură.

Publicată de Epoch Times Romania pe Luni, 21 octombrie 2019

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii