România a câștigat procesul în cazul ”Roșia Montana”
România a câștigat procesul în cazul ”Roșia Montana”
Exclusiv Justiție Social Ultima Ora

VICTORIE. România a câștigat procesul în cazul ”Roșia Montana”. Companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) au solicitat despăgubiri de peste 6 miliarde de dolari. Document

România a câștigat  acțiunea arbitrală în dosarul Roșia Montană, decizia Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii a fost comunicata  vineri seară Guvernului României.

Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România primește câștig de cauză la acuzațiile adresate de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey).

Mai mult, reclamanții sunt obligați să ramburseze României cheltuielile de judecată aferente procedurii de arbitraj.În urmatoarele 20 de zile urmează să fie publicată  motivarea deciziei ICSID.

Guvernul României  salută această decizie și  mulțumește tuturor celor implicați în apărarea  intereselor statului român.

Acțiunea arbitrală internațională a fost inițiată în anul 2015 împotriva României de către doi investitori străini, respectiv Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) și a fost întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995).

România dorește publicarea integrală a hotărârii arbitrale. Prin urmare, dacă tribunalul arbitral va redacta hotărârea arbitrală fără a face trimitere la informațiile confidențiale aflate în posesia sa, atunci hotărârea arbitrală va deveni publică în întregime și se va publica pe site-ul Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (https://icsid.worldbank.org), transmite Guvernul.

Documentul care dă câștig României
Documentul care dă câștig României

Premierul Marcel Ciolacu a transmis imediat după rezoluția primită de judecători că felicită România și că era nedrept ca românii să plătească sume uriașe ca despăgubiri.

”Am câștigat procesul Roșia Montană!!!

Ne-am luptat pentru România pentru că era nedrept ca fiecare salariat și pensionar al acestei țări să fie penalizat pentru ticăloșia unor antiromâni! Mulțumesc echipei de avocați care a reprezentat România cu profesionalism, cinste și onoare!

Românii nu trebuie să sufere din cauza deciziilor unor premieri care au pus interesele personale mai presus decât interesele naționale! Nu am acceptat jaful în cazul vaccinurilor anti-Covid, nu am făcut-o nici acum!

Bravo România”, a transmis Ciolacu.

Premierul Ciolacu
Premierul Ciolacu

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.