Victor Ciorbea la un pas de a fi DEMIS. Mișcarea de Ultimă Oră din Parlament. Documentul a fost depus
Victor Ciorbea dă cărţile pe faţă după ce şi-a pierdut funcţia. Instituţia a fost influenţată politic
Ultima Ora Justiție

Victor Ciorbea la un pas de a fi DEMIS. Mișcarea de Ultimă Oră din Parlament. Documentul a fost depus

Victor Ciorbea la un pas de a fi DEMIS. Mișcarea de Ultimă Oră din Parlament. Documentul a fost depus

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, este luat în vizor pentru revocarea din funcție. Biroul Executiv al PNL a înaintat o cerere celor două Camere Parlamentare prin care cere acest lucru. Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea sunt somați să înainteze acest document către comisiile juridice ale legislativului.

Se dorește punerea în dezbatere cât mai rapidă, pentru a putea fi aprobată în ședința viitoare a Camerei Deputaților și Senatului.

„În calitate de conducător al Instituţiei Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a blocat activitatea instituţiei în raport cu cetăţenii – persoane fizice – pe durata exercitării concediului de odihnă, acesta nedelegând în integralitate atribuţiile prevăzute de legea specială în sarcina sa, dar necesare realizării scopului constituţional al Instituţiei Avocatul Poporului. (…) Partidul Naţional Liberal solicită revocarea din funcţie a domnului Victor Ciorbea conform art. 9 alin. (2) din Legea 35/1997 pentru încălcarea legii şi neîndeplinirea cu bună-credinţă şi imparţialitate a atribuţiilor sale astfel cum îl obliga jurământul depus în plenul Parlamentului”, invocă liberalii.

Atribuțiile puteau fi delegate 
Membrii PNL susțin că cea mai mare greșală a Avocatului Poporului a fost aceea că nu și-a delegat atribuțiile în timpul concediului, perioadă în care era nevoie de acțiunea acestuia.

„Conducătorul Instituţiei Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, a ales să nu îşi delege toate atribuţiile legale pe durata concediului, între acestea numărându-se şi atribuţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe. Mai mult, domnul Victor Ciorbea a transmis naţiunii comunicate de presă din concediu, justificând că el, ca persoană, ar fi ‘o autoritate publică unipersonală, autonomă şi independentă’, iar delegarea către un adjunct a atribuţiei de sesizare a CCR ar fi fost interzisă prin Decizia CCR nr. 336/2013, care a statuat următoarea exprimare: „Avocatul Poporului are exclusivitate în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură (…)”. Folosirea, de către domnul Victor Ciorbea, a ‘jumătăţilor de adevăr juridic’ şi manipularea opiniei publice cu ajutorul jurisprudenţei Curţii Constituţionale relevă un comportament instituţional bazat pe lipsă de respect faţă de cetăţeni, rea-credinţă şi imparţialitate în exercitarea atribuţiilor”, se arată în cererea de revocare din funcţie a lui Victor Ciorbea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii