România intră sub asediul caniculei. ANM anunță temperaturi de până la 39 de grade și indică perioada de vârf a valului de căldură

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că România va intra, începând de joi, 30 iulie, sub influența unui nou val de căldură care se va extinde treptat în toată țara.

Meteorologii estimează că intensitatea maximă a caniculei va fi atinsă în perioada 3 – 6 august, când temperaturile ar putea urca până la 39 de grade Celsius în unele regiuni.

Valul de căldură vine dinspre vest

Potrivit ANM, masa de aer tropical va pătrunde în România dinspre regiunile vestice și se va extinde progresiv către restul teritoriului. În primele zile, cele mai afectate vor fi Banatul și Crișana, unde temperaturile vor atinge pragul caniculei încă de joi.

Vineri, maximele vor urca la 37-38 de grade, iar izolat sunt posibile valori de 39 de grade Celsius.

Vârful caniculei, între 3 și 6 august

Specialiștii ANM estimează că episodul de căldură va atinge intensitatea maximă în intervalul 3-6 august. În vestul țării, temperaturile de 38-39 de grade se pot menține mai multe zile consecutiv, în timp ce în sudul României valul de căldură se va accentua începând cu 3 august și ar putea persista până în jurul datei de 9 august.

”Până în acest moment luna iulie (denumită popular și luna lui cuptor) nu a avut excese termice, intervalele cu vreme caniculară (temperaturi maxime de peste 35 de grade) fiind foarte puține, din acest motiv temperatura medie pe țară înregistrată până la data de 27 iulie 2026, de 20,2 grade, este mai mică cu 0,1 grade față de media perioadei 1991-2020 și de asemenea comparativ mai scăzută față de ultimii 3 ani când aceasta a avut abateri pozitive (+1.7 grade în 2025, +3,2 grade în 2024 și +1,5 grade în 2023).

În perioada imediat următoare și ne referim la ultimele zile ale lunii iulie și la primele ale lunii august 2026, tendința la nivelul Europei este de persistență a unui regim de presiune ridicat și doar în nordul continentului și în zona Oceanului Atlantic să domine zone cu presiune scăzută, ceea ce va conduce un regim pluviometric deficitar în cea mai mare parte a zonei.

Pe de altă parte acest lucru se va corela și cu prezența unei dorsale de aer foarte cald, nord-african, în câmpul de geopotențial de la nivelul de 500 hPa (aproximativ 5500 m), orientată dinspre nord-vestul Africii peste sudul, centrul și sud-estul continentului.

În aceste condiții pe măsură ce aerul tropical va avansa și către spațiul geografic al țării noastre, vremea călduroasă va cuprinde până la sfârșitul săptămânii cea mai mare parte a teritoriului, iar în Banat și Crișana, acolo unde influența aerului fierbinte se va resimți cel mai bine, se vor înregistra primele temperaturi caniculare, astfel joi (30 iulie) vor fi valori de 35…36 de grade, iar vineri (31 iulie), maximele vor atinge 37…38 de grade și izolat posibil 39 de grade.

Ulterior, în weekend (1-2 august), regimul termic va râmâne neschimbat în vestul țării, dar temperaturi caniculare (în jurul a 35 de grade) vor apărea local și în Maramureș, Transilvania, Oltenia și izolat în Muntenia și Moldova. La fel vor sta lucrurile și în privința disconfortului termic care se va accentua treptat, la început în regiunile vestice, apoi local și în restul teritoriului.

De asemenea din fig.3, unde sunt reprezentate media și distribuția temperaturilor maxime pentru stația meteorologică Oradea, conform ansamblului de prognoze al modelului ECMWF, putem deduce faptul că în vestul țării temperaturile maxime se vor menține la medii de 38…39 de grade până în jurul datei de 6 august, după care există o probabilitate destul de ridicată (zona încercuită cu albastru) ca temperatura aerului să marcheze o scădere.

Nu la fel vor sta lucrurile pentru partea de sud a țării unde vremea caniculară și disconfortul termic vor fi în accentuare mai târziu, începând cu data de 3 august și este posibil să persiste până în jurul datei de 9 august,

În consecință din data de 30 iulie vom vorbi de un val de căldură ce se va extinde și intensifica treptat în țara noastra, dinspre regiunile vestice, iar intensitatea maximă a acestuia urmând a se realiza cel mai probabil în perioada 3 – 6 august.

De altfel și în alți ani în luna august ne-am mai confruntat cu valuri de căldură, amintim aici:perioada 8 – 28 august 2024, cu un maxim al temperaturii aerului de 41,1 grade la Zimnicea înregistrat în ziua de 14 august.perioada 1 – 7 august 2017, cu un maxim al temperaturii aerului de 42,2 grade la Calafat înregistrat în ziua de 6 august.perioada 2 – 9 august 2012, cu un maxim al temperaturii aerului de 43,5 grade la Giurgiu înregistrat în ziua de 7 august”, anunță ANM.

Canicula se extinde în aproape toată țara

În weekend, vremea caniculară se va extinde în Maramureș, Transilvania, Oltenia și local în Muntenia și Moldova, unde temperaturile vor ajunge în jurul valorii de 35 de grade. Totodată, disconfortul termic va crește semnificativ, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic în tot mai multe regiuni.

ANM: August aduce frecvent cele mai puternice valuri de căldură

Meteorologii amintesc că luna august a adus și în anii anteriori episoade de caniculă extremă. Printre acestea se numără valul de căldură din august 2024, când la Zimnicea s-au înregistrat 41,1°C, dar și recordurile din 2017 și 2012, când temperaturile au depășit 42°C, respectiv 43,5°C la Giurgiu.

August aduce frecvent cele mai puternice valuri de căldură
August aduce frecvent cele mai puternice valuri de căldură

Specialiștii recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să limiteze activitățile fizice intense pe durata episodului de căldură.