Judecătorii CCR dau verdictul la sesizarea lui Iohannis privin sancționarea faptelor de corupție
Curtea Constituțională
Ultima Ora Justiție Politic Social

Valer Dorneanu s-a făcut de râs. L-a umilit chiar Curtea Constituțională

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a fost contrazis joi, prin intermediul unui comunicat de presă, chiar de către instituția pe care o conduce, după ce a declarat că Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) asigurau mentenanța site-ului Curții, care este nefuncțional de o săptămâmnă în urma unui atac informatic, arată g4media.ro.

”Precizăm că afirmațiile președintelui Curţii Constituţionale a României, domnul prof. univ.dr. Valer DORNEANU, din data de 20.06.2019, referitoare la asigurarea mentenanței site-ului instituției nu vizau SRI şi STS, ci societatea care are astfel de obligații contractuale cu Curtea Constituțională a României”, se arată într-un comunicat al CCR.

Precizările Curții vine la câteva ore după ce Valer Dorneanu a anunţat că pagina de internet a instituţiei va trebui reconstruită în urma atacului informatic de la finalul săptămânii trecute.

„Vineri, site-ul Curţii Constituţionale a fost spart, virusat. Începând de vineri, am închis pagina noastră de internet. (…) Efectele nu puteau fi decât cel mult de virusare, de comunicarea unor ştiri false. Va trebui, din păcate, să-l reconstruim şi nu este un lucru foarte simplu. Împreună cu consultarea serviciilor specializate – SRI, STS, care ne asigurau până acum mentenanţa acestuia – vom găsi modalitatea de a reconstrui pagina în cel mai scurt timp şi să o realimentăm cu toate datele necesare. Până atunci, deciziile noastre sunt comunicate în Monitorul Oficial, iar comunicarea cu societatea civilă va fi realizată direct prin site-urile mijloacelor de comunicare în masă care au relaţii cu noi şi le vom furniza toate datele necesare”, a declarat Valer Dorneanu la ieşirea de la şedinţa de plen a Curţii.

Nu este prima oară când ceilalți judecători constituționali sunt nevoiți să ia atitudine față de Valer Dorneanu, după ce acesta a făcut afirmații considerate a fi necorespunzătoare.

În aprilie 2017, în timp de la CCR se judeca prevederea legală care le interzicea persoanelor condamnate definitiv să fie membri ai guvernului, cea din cauza căreia Liviu Dragnea nu a putut fi numit prim-miministru, plenul Curții i-a interzis lui Valer Dorneanu să mai facă declarații publice.

Decizia plenului CCR a venit după ce Dorneanu declarase că este cea mai grea decizie de până acum a Curții Constituționale, deoarece există presiune mediatică și politică.

E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică. Noi nu ne ghidăm neapărat după presiunea mediatică, nici după cea politică, pentru că aceea există tot timpul. De fapt, ambele există. Vrem întâi să fim împăcaţi cu conştiinţa noastră şi cu convingerea că soluţia pe care o dăm corespunde interpretării exacte a Constituției şi sensului Legiuitorului, în măsura în care el este în concordanţă cu principiile constituţionale”, declarase Dorneanu pe 21 martie 2017.

Două săptămâni mai târziu, același Dorneanu anunța că plenul CCR a decis că nu se vor mai face comunicări prin declaraţii, toate deciziile urmând a fi anunţate prin comunicate de presă.

Valer Dorneanu a fost numit judecător la Curtea Constituțională în 2013 și a fost ales președinte al instituției în 2016 și, a doua oară, pe 18 iunie 2019 pentru un nou mandat de 3 ani. În vârstă de 75 de ani, Dorneanu este considerat un apropiat al PSD, partid din rândurile căruia provine.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii