Val de scumpiri de la 1 aprilie. Ce produse vor avea prețul mai mare 1
Bugetarii vor avea salariile înghețate
Exclusiv Social Ultima Ora

Val de scumpiri de la 1 aprilie. Ce produse vor avea prețul mai mare

Luna aprilie vine cu un val de scumpiri, care vor afecta grav bugetul românilor.

Astfel, încă din prima zi a lunii aprilie, împrumuturile în lei cu dobândă variabilă acordate după mai 2019 devin mai scumpe.

De la 1 aprilie, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, IRCC, va crește la 5,98%. Astfel, rata unui credit ipotecar în valoare de 250.000 de lei, pe 30 de ani, ar urma să fie mai mare cu aproape 50 de lei, arată calculele analiștilor.

Tot de la 1 aprilie cresc și accizele la țigări, dar și la celelalte produse care conțin tutun și nicotină. Comercianții au primit deja oferte de la furnizori cu prețuri mai mari.

Tigările vor fi mai scumpe de la 1 aprilie
Tigările vor fi mai scumpe de la 1 aprilie

Vor fi majorate și tarifele de distribuție și transport pentru gaze și energia electrică.

În cazul energiei, distribuitorii au obținut o indexare cu inflația, dar și recunoaștere parțială a unor costuri tehnologice și a unor investiții, anunță tvr.ro.

De exemplu, o factură la energie electrică cu un consum de 100 de kilowați pe lună ar urma să crească, în medie, cu 4 lei, potrivit calculelor reprezentaților companiilor de utilități.

În cazul gazelor naturale, ar putea fi și situații în care unii consumatori vor plăti mai mult, spun experții.

Noul val de scumpiri vine în contextul în care prețurile au crescut ușor în primele luni ale anului, dar au fost mult mai mari în comparație cu perioada similară din 2022.

Cei mai mulți manageri din comerțul cu amănuntul, construcții, industrie prelucrătoare și servicii estimează noi scumpiri până în mai, arată o anchetă a Institutului Național de Statistică.

Între timp, Consiliul Concurenței a început o investigație. Instituția are suspiciuni că mai mulți producători de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr s-ar fi înțeles să crească și mai mult prețurile, pentru a obține profituri nemeritate.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.