Universitate, administrație, antreprenoriat – triunghiul anti-criză economică, soluția dezvoltării sustenabile
Ultima Ora Politic

Universitate, administrație, antreprenoriat – triunghiul anti-criză economică, soluția dezvoltării sustenabile

“Recentele anunțuri ale unor companii productive din zona de vest, din domenii precum transport, fabricarea mobilei, servicii de alimentaţie, comerţ cu maşini şi echipamente, activităţi de intermediere monetară, ori de producție îmbrăcăminte și încălțăminte, sau de producție alimentară, produc îngrijorare în toate mediile publice.

Sunt în dicuție câteva mii de locuri de muncă, din județele Timiș și Arad, care vor fi reduse prin închiderea unităților productive ce aparțin unor investitori străini”, arată deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

“În situația în care vestul țării reprezintă economic prima regiune a României ca cifră a exporturilor, cu o dominație a valorii exporturilor realizată de firme internaționale, care își transferă produse finite în rețelele logistice de distribuție, este simplu de înțeles că scenariul unei involuții economice a zonei de vest se poate dovedi plauzibil. Riscul unei scăderi economice poate fi evitat prin soluții pragmatice de intervenție, prin care să înlocuim scăderea valorii economiei productive prin stimularea și creșterea economiei terțiare, cea care implică locuri de muncă de înaltă specializare”, subliniază liberalul Marilen Pirtea.

“Soluțiile nu pot să vină decât din investițiile și sprijinul reciproc, pe relația dintre administrațiile locale și sistemul de educație. Învățământul dual-profesional poate să fie un driver de stabilizare a unităților productive, pentru că unul dintre motivele din cauza căruia încep să se închidă capacitățile productive este chiar grava criză de specialiști din calificările profesionale cerute în diversele domenii productive. Pe de altă parte, dezvoltarea și înalta specializare universitară sunt la fel de importante, ca driver al creșterii economice, dat fiind că înlocuirea producției de bunuri și componente prin investiții ale economiei terțiare, de cercetare-dezvoltare și înaltă tehnnologie, nu va fi posibilă fără o extindere vizionară în direcția creșterii specializărilor universitare, fără multiplicarea numărului de absolvenți ai programelor universitare de înaltă specializare, necesari pentru calificările viitorului”, indică deputatul liberal.

“Companii importante precum Nestle, Rieker, Leoni, KSS sau Rosko Textil își reduc sau își închid capacități de producție în care era angajat personal de calificare medie. Totuși, multe investiții strategice din zona de vest cresc și prognozează creșteri accentuate, cu condiția de a se  garanta creșterea bazinului de specialiști cu calificări superioare, care nu pot să provină decât din programele de formare universitare sau chiar din programele post-universitare, susținute în comun prin relația dintre universități, administrație și antreprenori – triunghiul anti-criză economică, soluția dezvoltării sustenabile.

A trecut timpul când economia noastră era un magnet pentru investitorii ce căutau forță de muncă ieftină și calificată, utilizabilă mai ales pentru profesiile din zona productivă, cu grad scăzut de tehnologizare. Acum, raportul ocupării personalului în zona de vest se schimbă în favoarea calificărilor înalte, integrate centrelor de dezvoltare și hub-urilor cu tehnologii de vârf”, conchide deputatul liberal într-un comunicat remis newsteam.ro

Deputatul PNL Marilen Pirtea ATACĂ DUR. ”PSDragnea utilizează periculos rectificarea bugetară”

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.