Un om a murit pentru că ambulanța în care se afla a rămas împotmolită în noroi
Ultima Ora Economic Politic Sănătate Social

Un om a murit din cauză că ambulanța în care se afla a rămas împotmolită în noroi

Pompierii din Vaslui au intervenit, sâmbătă dimineața, cu o șenilată, pentru a ajuta la preluarea unui pacient de 51 de ani, aflat în stare de inconștiență, în condițiile în care ambulanța s-a blocat în noroi. Medicul a ajuns la pacient, dar nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia, conform Mediafax.

Un om a murit din cauză că ambulanța în care se afla a rămas împotmolită în noroi

Potrivit ISU Vaslui, pompierii au intervenit cu o șenilată în localitatea Albești, comuna Delești, la un pacient de 51 de ani, rămas inconștient.

Ambulanța a rămas blocată pe DC 105.

„La fața locului a fost deplasat și un camion de la ISUJ Vaslui pentru a scoate ambulanța din noroi. Autoritățile locale s-au mobilizat și ele, punând la dispoziție un buldoexcavator pentru a curăța drumul și a scoate ambulanța. Doamna doctor a ajuns în cele din urmă la pacient cu un autoturism de teren pus la dispoziție prin intermediul autorităților locale. Din păcate, la fața locului, medicul nu a mai putut face nimic pentru pacientul în vârstă de 51 ani, acesta fiind declarat decedat”, au spus sursele citate.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.