Un bărbat a fost mușcat de o viperă în Gorj în timp ce se afla la serviciu
Șocant. Un copil mușcat de viperă a primit antidotul la 3 ore de la atac. Spitalul, luat prin surprindere
Ultima Ora Social

Un bărbat a fost mușcat de o viperă în Gorj în timp ce se afla la serviciu. Sfaturile specialiștilor

Un bărbat de 47 de ani, angajat la Secția Pirotehnică a Uzinei Mecanice Sadu, din județul Gorj, a fost muşcat, luni, de o viperă, într-un depozit, fiind transportat de urgență la spital. Evenimentul este cercetat de conducerea unității ca accident de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul de muncă neobișnuit a avut loc la Uzina Mecanică Sadu, luni dimineața, când un bărbat de 47 de ani, angajat ca reglor la Secția Pirotehnică, a fost mușcat de o viperă, chiar în depozitul în care lucra.

„A fost mușcat de o viperă. Era în atelierul unde își desfășura activitatea. După ușă era o viperă. Nu a observat-o la intrare și la ieșire a omorât-o, dar vipera l-a păcălit pe la spate, că nici el nu își amintește, și-a dat seama după o oră aproximativ, nici nu știe când l-a înțepat. S-a dus la spital, i-a făcut antiviperinul acela. Am înțeles că procedurile sunt să mai stea acolo 24 de ore, până mâine (marți – n.r.). Noi suntem în patria lor, cu șerpii, viperele, scorpionii, este patria lor aici, nu e un caz izolat. Dacă e muntele în gard, intră peste tot. Trebuie să fim foarte atenți la ele, nu avem ce face, dacă muntele este în stânga-dreapta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Constantin Tănăsoiu, directorul general al UM Sadu.

Incidentul a fost anunțat și la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, iar conducerea unității a început o anchetă.

Sfaturile salvamontiștilor

Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care prin proprie decizie ating şerpi şi sunt imprudente.

Şerpii veninoşi nu ataca decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi. Daca locuiţi sau călătoriţi în zone in care exista şerpi, îmbrăcaţi haine ce va acoperă picioarele. Luaţi un băț lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta. Nu păşiţi, nu va aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul.

Daca aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru ca, în general, se îndepărtează singur. Singurele specii de șerpi veninoși din România sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul țării, mai puțin în centrul și sudul Munteniei și Olteniei, dar ajungând în Carpaţi şi la peste altitudinea de 2000 de metri.

Semne ale muşcăturii de viperă: durerea acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate, două înțepături mici la distanță de cca un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa, alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.

Măsuri de prim-ajutor în cazul mușcăturii de viperă

În primul nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţiei sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în circulație; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit.

Anunţaţi evenimentul la Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi aşteptaţi salvatorii, izolaţi termic victima dacă prezintă frisoane, aşezaţi victima astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii, curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură, folosiţi, dacă aveţi, o seringă de aspirat venin, puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii către inimă şi administraţii victimei o aspirină. Hidrataţi-vă doar cu apă şi nu administraţi alcool, cafea, energizante.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii