ULUITOR. Un proiect ÎNCEPUT de Ceaușescu va fi continuat. Coaliția PSD-ALDE e la cuțite
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a publicat studiul de fundamentare pentru realizarea în Parteneriat Public Privat a mega – proiectului început de Nicolae Ceauşescu, prin care Bucureştiul urma să fie legat de Dunăre printr-o magistrală fluvială. Canalul va fi proiectat şi construit în cinci ani şi va costa în total 6,71 miliarde de lei (1,44 miliarde de euro), fără TVA, conform documentului oficial. Când va fi finalizat, bucureştenii vor putea merge în croaziere până în Delta Dunării sau chiar până la Viena, notează economica.net.
Proiectul ar putea stârni însă tensiuni în Coaliţia PSD-ALDE, pentru că la începutul lunii noiembrie, la Forumul Național al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, Călin Popescu-Tăriceanu s-a exprimat vehement împotriva realizării unui asemenea canal.
„La distanţă de doi ani de la aprobarea Strategiei Dunării de către Comisia Europeană mi-am permis să elaborez un document, pe care l-am şi publicat în 23 noiembrie 2010 în ,,Ziarul Financiar”. Şi am acest document în faţă şi am să mă refer la el, să vedem cât de valabile erau acele propuneri şi eventual, dacă putem să facem un inventar pe acest set de propuneri pe care l-am numit ,,Decalogul Dunării”, ce s-a realizat. Articolul pe care l-am scris atunci în ,,Ziarul Financiar” era intitulat „Strategia Dunării – o perspectivă enormă de dezvoltare pentru România”. Şi am început cu o întrebare: Cum evităm capcanele? La ce mă refeream?
Mă refeream la un proiect de care aţi auzit cu toţii: Canalul Dunăre-Bucureşti. Ei bine, pentru a înţelege de ce este o uriaşă greşeală acest proiect al Canalului Bucureşti-Dunăre va trebui să fac puţină istorie şi anume, ideea unui proiect de canal care să lege Bucureştiul de Dunăre străbate din perioade în care transporturile pe apă aveau probabil prioritate, nu exista alternativa căilor ferate şi cu atât mai puţin a transportului rutier. Cele mai serioase studii au fost făcute înainte de al doilea război mondial de marele inginer profesor Dorin Pavel şi trebuie menţionat că soluţiile tehnice care au fost elaborate la acea dată, mai mult decât proiectul ulterior, care a prins contur parţial, se bazau pe utilizarea morfologiei naturale a terenului, în aşa fel încât costul lucrărilor să fie cât mai mic. Aveau acest element al dimensiunii economice în minte. Proiectul, însă, în forma actuală este, după cum ştim, iniţiat la începutul anilor ’80 nu dintr-un raţionament economic, cum se va vedea imediat, ci din dorinţa megalomanică a unui lider politic total incult, dar dornic şi el să-şi aducă contribuţia la lungul şir de proiecte inutile pe care lipsa criteriilor economice sau de altă natură le poate genera în ţările cu conducere totalitară sau dictatorială. Astfel, o dată cu terminarea lucrărilor la canalul Dunăre – Marea Neagră, conducătorul de atunci al României s-a confruntat cu următoarea problemă – ce să facă cu 60.000 de angajaţi pe şantierul Dunăre – Marea Neagră, adică ingineri, tehnicieni, muncitori ş.a.m.d., şi 40.000 de utilaje cărora trebui să le dea de lucru. Şi aşa a apărut brusc ideea construirii unui nou canal. La acea dată, Consiliul Naţional al Apelor, care era condus de o persoană de care sunt convins că aţi auzit, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a refuzat să dea avizul tehnico-economic pentru proiect, deoarece nu exista o nevoie economică pentru realizarea proiectului. Pe Ion Iliescu chestiunea asta l-a costat postul de la Consiliul Naţional al Apelor, a fost trimis la munca de jos, dar proiectul a început, pentru că dorinţa secretarului general al partidului era mult mai puternică.
Câteva elemente legate de canal, ca să vedeţi puţin dimensiunea faraonică a lui – cinci ecluze pe o lungime de 60 km. Proiectul e de fapt o amenajare a cursului inferior al Argeşului, care este un mare cărăuş de aluviuni, de ordinul a patru milioane de metri cubi pe an, care ar trebui după aceea scoşi, escavaţi, trimişi în altă parte. Trebuie ţinut cont de variaţia importantă a debitului Argeşului, cuprinsă între 10 şi 2.000 de metri cubi pe secundă la viituri, ceea ce ar presupune existenţa unui lac de acumulare în amonte de canal pentru atenuarea viiturilor, problema poluării canalului, evident, din cauza Dâmboviţei, care este încă nerezolvată.
În fine, deci cea mai binevoitoare abordare pentru acest proiect ne arată că acest canal nu este necesar pentru că din punct de vedere economic nu răspunde unor necesităţi reale, în speţă un trafic de mărfuri al cărui volum să justifice o astfel de investiţie. Trebuie să ţineţi cont că linia de cale ferată care uneşte Bucureşti cu Giurgiu nu funcţionează de peste zece ani.
În urma inundaţiilor din 2005 sau 2006, podul de la Grădiştea a fost stricat, nici astăzi nu e reparat. Dacă ar exista o astfel de nevoie economică, păi, primul lucru şi cel mai simplu ar fi să reparăm calea ferată, ca să răspundă acestei nevoi. Deci, ce să discutăm să facem şi un canal? Bine, din punct de vedere tehnic, sigur,proiectul se poate realiza dar cu costuri uriaşe pentru a da soluţii tehnice la problemele pe care le-am enumerat mai sus parţial. Pentru a înţelege însă cel mai bine nocivitatea unui astfel de proiect din punct de vedere economic, ar trebui să facem o simplă întrebare la Ministerul Transporturilor: câte zeci de ani mai au nevoie ca să amortizeze canalul Dunăre-Marea Neagră? Şi după ce obţinem răspunsul la întrebarea asta, ne lămurim şi cu Canalul Bucureşti-Dunăre. Pentru a nu merge mai departe cu această chestiune, pe care simţeam nevoia să o abordez, pentru că am văzut-o relansată în ultima perioadă în public şi oameni care aibă idei avem destui. L-am avut eu ministru al Transporturilor pe domnul Orban, care venise cu ideea asta, acum văd că a fost relansată”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
Comisia Naţională de Prognoză are rolul de a elabora studii şi prognoze pe termen scurt, mediu şi lung privind evoluţia economiei româneşti în ansamblu, pe sectoare şi în profil teritorial, sinteze macroeconomice, precum şi de a fundamenta principalele măsuri de politică economică proiectate de Guvern, în concordanţă cu Programul de guvernare.
