Uluitor. Falsul chirurg italian contestă arestul. Ce argumente aduce avocatul său. ”Nu este periculos”
Ultima Ora Social

Uluitor. Falsul chirurg italian contestă arestul. Ce argumente aduce avocatul său. ”Nu este periculos”

 Daniel Ionașcu, apărătorul italianului acuzat că a profesat medicina fără drept, a declarat la Tribunalul București, unde are loc judecarea contestației la arestul preventiv, că Matteo Politi nu reprezintă un pericol dacă e lăsat în libertate, deoarece nu „merge să opereze pacientele prin metrou”, scrie mediafax.ro

„Dacă pacientele nu se duceau la clinică, în mod evident nu aveau nici un pericol. Pe de altă parte, lăsarea în libertate a lui Matteo Politi nu reprezintă vreun pericol pentru vreo pacientă, pentru că nu el merge să opereze prin metrou și când vede o pacientă, este cu bisturiul pe ea. Ele s-au dus la clinică la el”, a declarat avocatul Daniel Ionașcu, avocatul lui Matteo Politi.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru chirurgul fals italian, acesta fiind acuzat de trei infracțiuni, înșelăciune în formă continuată și simplă și de exercitarea fără drept a profesiei. La Tribunalul București, miercuri, magistrații urmează să judece contestația lui Matteo Politi la arestul preventiv.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1au pus în mișcare acțiunea penală față de falsul chirurg italian, el fiind acuzat de înșelăciune în formă continuată și simplă și de exercitarea fără drept a profesiei.

Matteo Politi, italianul acuzat că a operat în mai multe clinici private din București, deşi avea doar opt clase, a fost prins săptămâna trecută de polițiștii de frontieră de la Curtici, județul Arad, în timp ce încerca să fugă din țară.

În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a mințit timp de mai mulţi ani că e medic și a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii