Ultima oră. Propunerile partidelor pentru funcția de judecător la CCR
Ultima Ora Justiție Politic

Ultima oră. Propunerile partidelor pentru funcția de judecător la CCR

Surse politice au precizat, pentru MEDIAFAX, că PSD îl susține pe Gheorghe Stan, actualul șef al Secției de anchetare a magistraților, pentru funcția de judecător la CCR. Cel mai probabil, acesta va fi candidatul PSD la Camera Deputaților, după ce Senatul a anunțat programul oficial de audieri pentru CCR, în care Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, apare cu o candidatură de independent, nu susținut de un partid.

Inițial, despre Gheorghe Iancu a apărut informația că va fi propunerea PSD pentru CCR din partea Camerei Deputaților.

„În conformitate cu Hotărârea Biroului Permanent a Senatului din data de 3.05.2019,În temeiul art. 5, alin. 5, din Legea 47/1992, cu completările și modificările ulterioare, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României,Până la data de 6.05.2019, ora 18.00, au fost depuse, la Comisia Juridică, de Disciplină, Imunități și Validări a Senatului, următoarele candidaturi de judecător la Curtea Constituțională a României, din partea grupurilor parlamentare :Grupul parlamentar PSD – domnul Cristian Deliorga;Grupul parlamentar PNL – domnul Cătălin Daniel Fenechiu;Grupul parlamentar USR – domnul Ovidiu Mircea Ursuța Daraban”, se arată într-un anunț al Senatului.

Sursa citată precizează că a fost depusă și o candidatură fără susținerea vreunui grup parlamentar, în persoana domnului Gheorghe Iancu. Candidații vor fi audiați în cadrul Comisiei Juridice, de Disciplină, Imunități și Validări, marți, începând cu ora 10.00.

La finalul audierilor, Comisia Juridică, de Disciplină, Imunități și Validări va înainta Biroului Permanent al Senatului un raport cu privire la toți candidații

Mandatul Simonei-Maya Teodoroiu, care a fost propusă de Senat, se va încheia în data de 15 iunie 2019. Aceasta a fost propusă de PSD și aleasă în februarie 2015 de plenul Senatului în calitatea de judecător al CCR în locul lui Toni Greblă, care a demisionat din această funcţie.

Și mandatul magistratului Ștefan Minea la CCR expiră pe data de 15 iunie. Acesta a fost numit judecător CCR pe 15 iunie 2010.

Un al treilea magistrat CCR al cărui mandat se încheie este cel propus de președinte. Șeful statului a anunțat deja că în locul lui Petre Lăzăroiu va fi Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial.

Până la data de 6.05.2019, ora 18.00, au fost depuse, la Comisia Juridică, de Disciplină, Imunități și Validări a Senatului, următoarele candidaturi de judecător la Curtea Constituțională a României, din partea grupurilor parlamentare :

Grupul parlamentar PSD – domnul Cristian Deliorga;

Grupul parlamentar PNL – domnul Cătălin Daniel Fenechiu;

Grupul parlamentar USR – domnul Ovidiu Mircea Ursuța Daraban.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii