Ultima oră. Cine este Eugen Nicolicea, propunerea lui Dragnea la Ministerul Justiției
Politic Ultima Ora

Ultima oră. Cine este Eugen Nicolicea, propunerea lui Dragnea la Ministerul Justiției

Eugen Nicolicea, 63 de ani, propunerea PSD la conducerea Ministerului Justiției, cu o activitate de peste 27 de ani în politică, este unul din artizanii modificării legilor Justiției și ai revizuirii sentințelor, precum și un susținător al definirii pericolului pentru ordinea publică, conform Mediafax.

Eugen Nicolicea, născut pe 6 iunie 1956, Traian, din Regiunea Craiova, a fost parlamentar în toate legislaturile din perioada 1992–2020.

Din septembrie 2018, ocupă funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Este președinte al Comisiei pentru regulament și membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției.

Înainte de a intra în viața politică, Eugen Nicolicea a fost proiectant la Șantierul Naval Drobeta-Turnu Severin și șef de laborator la IIRUC București. În 1976, Eugen Nicolicea a fost admis la Facultatea de Automatizări și Calculatoare a Universității din Timișoara, de unde s-a transferat la specializarea Electronică, de unde a absolvit în 1982. Ulterior, a urmat Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala din Drobeta-Turnu Severin, forma de „învățământ la distanță”.

În perioada 1990–1991, Eugen Nicolicea a fost viceprimar al municipiului Drobeta-Turnu Severin, pentru ca peste doar un an să fie ales pe listele Partidului Democrației Sociale din România, actualul Partid Social Democrat.

Între 2004 și 2008, Eugen Nicolicea a fost președinte al PSD Mehedinți.

A părăsit formațiunea și s-a alăturat UNPR, activând în filiala județeană Buzău.

În mai 2016, a revenit în PSD, după ce în martie 2014 a fost numit ministru-delegat pentru Relația cu Parlamentul în Guvernul Ponta III, ocupând această funcție până în noiembrie 2015.

Nicolicea este unul din artizanii modificării legilor Justiției și reprezentant al membrilor PSD nemulțumiți de activitatea lui Tudorel Toader la șefia Ministerului Justiției. De asemenea, Nicolicea a fost un fervent susținător al revizuirii sentințelor date în baza unor protocoale și interceptări ilegale.

„Este o măsură foarte bună, pentru că rezolvă o problemă excepțională, a unor sentințe date în baza unor protocoale ilegale și atunci trebuia să fie rezolvat acest lucru. (…) Ordonanța reglementează o situație extraordinară care nu este prevăzută în legile penale pentru că legile penale reglementează situații normale și nu situații abuzive, condamnări în baza unor protocoale care nu sunt legale”, a declarat Eugen Nicolicea, președinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților.

Tot Nicolicea este cel care a cerut în Comisia specială pentru legile justiției ca sistemul judiciar să aibă ”o definiție”.

„Cu privire la sistemul judiciar, nu am nimic împotriva termenului, numai că vreau şi eu o definiţie. Pentru că, neştiindu-se ce este, nu ştim dacă are independenţă. Dacă nu ştim dacă are independenţă, nu ştim dacă CSM are ce să apere. De asemenea, ne-am trezit prin toate MCV-urile, GRECO şi aşa mai departe să apărăm independenţa sistemului judiciar. Să ne dea cineva o definiţie şi atunci, dacă are independenţă, vă asigur că vom face totul ca să îi apărăm independenţa. Dacă o are. Neexistând o astfel de definiţie, am tras o concluzie că ar putea să fie instanţele plus parchetele – asta din butonul CSM-ului, când am apăsat şi am văzut că din sistemul judiciar lipsea CSM. Deci autoritatea judecătorească din care eliminăm CSM ar putea să fie sistemul judiciar. (…) Am cerut data trecută să veniţi cu definiţia sistemului judiciar. Niciun judecător sau procuror nu a propus această definiţie. Şi cred că judecătorii şi procurorii ştiu foarte bine ce înseamnă folosirea unor termeni exacţi şi nu e voie să se folosească sintagme de presă, nişte noţiuni care nu sunt definite nici în Constituţie, niciunde”, a spus Eugen Nicolicea în cadrul şedinţei Comisiei special pentru legile justiţiei.

Tot el a propus definirea pericolului pentru ordinea publică, în contextual manifestațiilor antiguvernamentale.

„Din nefericire, nu avem o definiţie pentru pericol pentru ordinea publică şi cred că soluţia este să se aplice la toate faptele, dar să dăm o definiţie corectă a pericolului pentru ordinea publică, pentru că în momentul de faţă fiecare scrie ce vrea despre acest pericol. Spre exemplu, constituie pericol pentru ordinea publică persoana respectivă care are o funcţie şi pe această chestiune îşi pierde încrederea lumea şi populaţia în justiţie şi în DNA – ăsta era pericolul pentru ordinea publică definit de cele mai multe ori. Deci, după ce vom avea o definiţie foarte clară, nu vom mai avea nevoie de această chestiune”, a mai spus social-democratul.

Deputatul Eugen Nicolicea este propunerea PSD la ministerul Justiției în locul lui Tudorel Toader, după ce Comitetul Executiv al PSD a decis să îi retragă sprijinul politic.

Întrebat dacă alegerea lui Eugen Nicolicea este o variantă bună, Dumitru Buzatu a declarat: „Nu știu, domnul Iohannis va face ce va dori. Nu e vorba dacă mi se pare mie (o variantă bună -n.r.), este vorba de un vot majoritar care a fost dat pengtru această propunere (a lui Eugen Nicolicea -n.r.) și evident eu trebuie să respect acest vot”.

Social democrații au fost nemulțuiți de faptul că ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a făcut posibilă aplicarea articolelor din codurile penale care au fost considerate constituționale.

Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii