A trecut la stat pensiile private a milioane de români
Promisiune pentru pensionari. Vor avea medicamente compensate cu 90%. Ce criterii trebuie să îndeplinească
Ultima Ora Politic Social

Ultima mișcare a Guvernului Dăncilă. A trecut la stat pensiile private a milioane de români

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Cabinetul Dăncilă joi, în secret, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte acte normative dezastruoase pentru economie şi pentru români, este dovada că PSD şi ALDE se pregătesc pentru situaţia în care toţi administratorii se vor retrage şi reprezintă un nou pas în direcţia naţionalizării pensiilor private.

Uniunea Salvaţi România condamnă ferm modul în care Guvernul României acţionează în domeniul pensiilor private obligatorii, deşi este vorba de 7,25 milioane de români care contribuie şi de peste 11 miliarde de euro fonduri acumulate, conform curentul.info

„Pensiile administrate privat vor ajunge administrate… de stat! Guvernul Dăncilă urmează să scoată de pe piaţă toţi administratorii privaţi din Pilonul II de pensii şi să pună statul să ne administreze fondurile acumulate. Acesta e un efect intenţionat al OUG 114/2018. Ştiti vreun exemplu de bună administrare a fondurilor private de către stat, în România, în ultimii 30 de ani? Ulterior, nimic nu va împiedica Guvernul să dea o nouă ordonanţă prin care toate activele din Pilonul II să fie transferate la Pilonul I şi, astfel, să se piardă definitiv”, a declarat deputatul Cristian Seidler, membru în Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată astăzi de Guvernul Dăncilă dă dreptul unei instituţii publice – Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private, controlat de Autoritatea de Supraveghere Financiară – să preia administrarea activelor acumulate în conturile individuale de pensii private din Pilonul II.

Actul normativ a fost adoptat fără dezbatere publică şi fără ca măcar să fie trecut pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern.

„Deşi instituţiilor private li se impun condiţii drastice referitoare la capitalizare, motiv pentru care se vor retrage de pe piaţa din România, nu aceleaşi standarde se vor aplica instituţiei publice care va efectua, teoretic, buna administrare a banilor noştri. Care e contribuţia ALDE la această decizie? Se lăudau că susţin Pilonul II de pensii, dar sunt complici, ca de fiecare dată, cu PSD”, a mai declarat deputatul USR Cristian Seidler.

USR solicită Guvernului României să nu naţionalizeze pensiile private ale românilor.

Pilonul II de pensii reprezintă singura şansă a multor români la o pensie decentă, mai ales în condiţiile în care sistemul public se confruntă cu probleme tot mai mari, populaţia României scade dramatic, iar raportul pensionari-angajaţi creşte constant.

USR susţine menţinerea Pilonului II de pensii, concomitent cu eliminarea pensiilor speciale şi respectarea principiului contributivităţii în sistemul public de pensii.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.