Magistrații spun că mișcările regimului Dragnea în cazul OUG 7 nu păcălesc pe nimeni. Încă un parchet intră în grevă generală
Justiție Ultima Ora

Tudorel Toader face anunțul mult așteptat. Ce condiții pune noului procuror european

Ministerul Justiției a lansat, vineri, procedura de selecție a candidaților desemnați în numele României pentru funcția de procuror european, interviurile urmând să aibă loc în perioada 18 – 22 martie 2019 și să fie transmise live, potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției, scrie Mediafax.

Potrivit Ministerului Justiției, poate fi desemnată candidat în numele României pentru funcția de procuror european persoana care îndeplinește următoarele condiții cumulative :

 este cetățean român, cu domiciliul în România;

 este procuror sau judecător cu o vechime în funcția de judecător sau procuror de minimum 15 ani;

 este procuror cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau judecător cu grad profesional de curte de apel;

 are experiență practică relevantă în sistemul judiciar românesc;

 cunoaște la un nivel tehnic avansat limba engleză sau franceză (cunoașterea la nivel avansat a unei a doua limbi de circulație internațională reprezintă un avantaj).

Candidații pot depune dosarele până la data de 14 martie 2019, ora 17,30 la sediul Ministerului Justiției, prin poștă sau servicii de curierat, sau la adresa de e-mail [email protected], cu confirmare de primire .

Candidaturile transmise după această dată nu vor fi luate în considerare, precizează reprezentanții instituției.

Dosarul de candidatură va cuprinde următoarele înscrisuri:

– o scrisoare de candidatură în limba română și limbile engleză sau franceză;

– un curriculum vitae european în limba română și limbile engleză sau franceză;

– dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege precum și dovada gradului profesional deținut;

– copii ale oricăror înscrisuri pe care candidații le apreciază ca relevante pentru a atesta experiența practică a acestora în sistemul judiciar românesc.

Candidații ale căror dosare au fost selectate vor participa la un interviu în fața unei comisii de selecție prezidată de ministrul justiției.

Interviul va avea loc în perioada 18 – 22 martie 2019 la sediul Ministerului Justiției și se va transmite în direct, audio-video, pe pagina de internet a Ministerului Justiției. Interviul are o durată de maximum 45 de minute/candidat.

„Evaluarea candidaților se face pe baza aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experiența practică relevantă, precum şi a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa anterioară. În cadrul interviului vor fi testate și cunoștințele de limbă engleză sau franceză ale candidaților”, arată Ministerul Justiției.

În urma susținerii interviului, comisia selectează trei candidați, care vor fi incluși în lista cu trei candidaturi pe care ministrul justiției o va înainta Consiliului Uniunii Europene. Lista va fi publicată pe site-ul Ministerului Justiției.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii