Probleme pentru Traian Băsescu. Denunțat la Parchetul General
Partidul lui Băsescu divulgă condițiile puse lui Orban pentru a-i susține Guvernul
Ultima Ora Politic

Traian Băsescu, ieșire furtunoasă la adresa lui Frans Timmermans. ”Nu este posibil”

Traian Băsescu are o ieșire furtunoasă la adresa prim – vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, pe tema intervențiilor în justiție din România.

Băsescu spune că România nu poate fi sancționată prin limitarea fondurilor europene pentru încălcarea statului de drept.

„Deocamdată aplicarea acestei propuneri nu este posibilă, ea implică modificarea Tratatului de la Lisabona. Ea este la stadiul de dezbateri, o astfel de dezbatere ar dura cinci ani de zile de aici înainte. Nu cred că va întruni voturile necesare. Primul lucru pe care ar trebui să îl facă UE ar fi să definească în mod obligatoriu stat de drept. Acum avem enunțuri generale, stat de drept e justiție, respectarea legii. Foarte bine, haideți să facem un punctaj clar să înțeleagă și Dragnea sau unul ca mine sau Merkel. Pentru mine este o nedumerire de unde până unde pentru domnul Timmermans este statul de drept. Acesta ține de politica penală a fiecărui stat, și asta este o politică a fiecărui stat”, a declarat Traian Băsescu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.