Alertă. Mesaj devastator al lui Traian Băsescu de la Bruxelles. Președintele este desființat
Traian Băsescu
Ultima Ora Politic

Traian Băsescu a demisionat din Parlament. Ce planuri are fostul președinte

Traian Băsescu este gata să își prea funcția din Parlamentul European. Aceasta a fost câștiga în urma alegerilor europarlamentare, în care partidul fostului președinte a îndeplinit pragul de trecere. În Senat, Traian Băsescu și-a anunțat demisia din funcție, ocupată din anul 2016 din partea PMP de București. Cel care ar fi trebuit să-l înlocuiască ar fi fost Radu Cristescu, omul secund al partidului.

Traian Băsescu preia funcția de europarlamentar!

Nu este chiar atât de simplu pentru că Radu Cristescu s-a certat rău de tot cu cei din PMP și a plecat din partid în 2018. Mai mult de atât, din acel moment a intrat în război deschis cu Traian Băsescu și cu liderul actual al partidului, Eugen Tomac. La un moment dat, Cristescu chiar a depus un denunț la Parchetul General împotriva fostului șef de stat și a ajuns între timp în Partidul România Unită.

Cristescu a scris pe o rețea de socializare despre denunțul depus la Parchet. Acesta a atras atenția asupra gravității acestei probleme și spune că Traian Băsescu nu avea dreptul de a fi ales ca președinte, date fiind informațiile apărute în presă recent despre colaborarea sa cu Securitatea. Astfel, dacă informațiile se adeveresc, Băsescu ar putea să piardă scaunul de europarlamentar. „Azi am depus un Denunț la Parchetul General împotriva fostului președinte Traian Băsescu. Având în vedere datele aparute in mass media din care reiese faptul că a deținut calitatea de colaborator al Securității, nu avea dreptul de a candida si de a fi ales in functia de Presedinte al Romaniei. 

Cine este urmașul fostului președinte în Senat

 E o funcție pe care a deținut-o pe parcursul unui număr de două mandate și respectiv de fi inclus în anul 2016 pe listele la alegerile parlamentare și inclusiv nu avea dreptul de a candida și de a fi ales in functia de senator in Parlamentul României si de asemenea nu avea dreptul de a candida la alegerile europarlamentare din 2019”, a scris Radu Cristescu pe Facebook.

Conform celor de la știripesurse.ro, va ajunge în Senat al 8-lea candidat de pe lista PMP la parlamentare în Capitală. Așadar, urmașul lui Traian Băsescu în Senat va fi Cătălin Lucian Iliescu, actualul consilier general în Primăria Bucureștiului. Cu toate acestea, Radu Cristescu a precizat şi el că ar vrea să preia mandatul și că se gândește să își ceară dreptul în instanță dacă nu va fi validat în funcție.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.