Theodor Paleologu îi face praf pe Barna și Dăncilă. ”S-au dus în SUA să se afle în treabă” 1
Theodor Paleologu are explicația pentru comportamentul lui Dăncilă. Nu mai are simțul realității
Ultima Ora Politic

Theodor Paleologu îi face praf pe Barna și Dăncilă. ”S-au dus în SUA să se afle în treabă”

Prezidențiabilul PMP Theodor Paleologu a declarat că Dan Barna și Viorica Dăncilă s-au dus în SUA ca să se afle în treabă, lucru care ridică necesitatea unui cod de conduită diplomatică pentru toți demnitarii și reprezentanții României.

„Lăsînd gluma și ironia la o parte, modul ridicol în care Barna și Dăncilă se află în treabă în Statele Unite ridică o problemă de fond: necesitatea elaborarii unui cod de conduită diplomatică pentru toți demnitarii și reprezentanții României. Este unul dintre aspectele restabilirii prestigiului României, care pentru mine constituie un obiectiv major. Pe mine nu mă bucură cîtuși de puțin să-mi văd contracandidații umplîndu-se de ridicol, pentru că știu că ei reprezintă țara”, a scris Theodor Palelogu, miercuri, pe Facebook.

Liderul USR Dan Barna se află într-o vizită în Statele Unite. Prezidențiabilul USR a avut o întrevedere în Statele Unite cu Matthew G. Boys, adjunctul asistentului secretarului de stat pentru Afaceri Europene. Cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea infrastructurii energetice și securitatea Mării Negre.

În această perioadă și premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis se află în SUA, unde participă la Adunarea Generală a ONU.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.