ȘOC pentru Episcopul Tomisului, Teodosie. Un enoriaș l-a atacat în timpul slujbei, din 24 iunie. ”Să-mi dai banii înapoi, diavole ce ești, nesimțitule” VIDEO

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost întrerupt în timpul slujbei oficiate sâmbătă, 24 iunie, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța de un credincios.

Teodosie a oficiat sâmbătă, 24 iunie, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța acatistele Învierii Domnului, al sfântului Ioan Botezătorul și al Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava. Slujba a fost întreruptă în timp ce episcopul citea rugăciuni de dezlegare.

„De ce nu mi-ai dat banii mei? Sunt nepotul preotului Stănei Dumitru. Nesimțitule, diavole ce ești. Să nu puneți mâna pe mine”, a spus credinciosul care se aude pe fondul slujbei transmise în direct de Arhiepiscopia Tomisului.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

Preotul Dumitru Stănei s-a născut în comuna Saraiu, județul Constanța, la 3 septembrie 1925. Acesta a fost hirotonit preot pe 8 iulie 1947 pe seama parohiei Dăeni, județul Tulcea, unde a slujit 12 ani, după care a fost ransferat în mai 1959 la parohia Techirghiol pentru filialele Eforie-Nord, Agigea și Lazu, totodată fiind și paroh al Techirghiol.

Ca protopop a funcționat 15 ani (1971 – 1986) și a cerut pensionarea la 1 iulie 2003, când conducerea eparhială a binevoit a-i aproba pensionarea.

Pe 14 martie 2016 a fost înmormântat la Stockholm, în Suedia. La catafalcul părintelui a rostit rugăciuni arhierești de dezlegare Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, relatează dobrogealive.ro.