ULTIMA ORĂ! Cursele TAROM, reprogramate pentru diseară. 300 de români nu mai pleacă azi din Orientul Mijlociu.

Cursele speciale pregătite de TAROM pentru repatrierea a peste 300 de români aflați în Orientul Mijlociu nu au mai fost operate în cursul zilei, din cauza întârzierilor apărute pe traseu și a depășirii timpului legal de serviciu pentru echipaje.

Românii urmau să fie îmbarcați în avioanele TAROM, de pe aeroportul din Cairo, însă deplasarea terestră până la punctul de plecare a fost afectată de blocaje și formalități suplimentare, ceea ce a făcut imposibilă respectarea programului inițial.

Repatrierea, reprogramată pentru seara zilei de 2 martie

Zborurile speciale au fost reprogramate pentru seara zilei de 2 martie, în coordonare cu autoritățile implicate, astfel încât operațiunea să se desfășoare în condiții de siguranță.

Compania aeriană a transmis că aeronavele și echipajele sunt pregătite pentru efectuarea curselor imediat ce pasagerii vor ajunge la aeroport și toate condițiile operaționale vor fi îndeplinite.

” Cursele speciale organizate pentru readucerea în ţară a peste 300 de români sunt reprogramate pentru seara de 2 martie. Transportul terestru şi formalităţile de frontieră  au condus la întârzieri mari ale grupurilor de pasageri care călătoresc spre aeroportul din Cairo.

Pentru cei peste 300 de pasageri, formalităţile de acceptare şi procesare bagaje vor depăşi intervalul minim necesar pentru o decolare în timp util (peste 1 h).

În aceste condiţii, riscul de depăşire a timpului de serviciu al echipajelor, cu potenţial de blocare a aeronavelor în Egipt şi impactarea zborurilor TAROM pe destinaţiile curente (echipaje şi aeronave indisponibile pentru cursele operate în regim curent) este iminent”, precizează reprezentanţii TAROM.

În aceste condiţii riscul de depăşire a timpului de serviciu al echipajelor (out-of-duty), cu potenţial de blocare a operaţiunii curente, dar şi a aeronavelor în Egipt este inevitabil.

Tarom anunță că 300 de români ar urma să părăsească zona de conflict, luni seara
Tarom anunță că 300 de români ar urma să părăsească zona de conflict, luni seara

Situație tensionată în regiune

Contextul de securitate din Orientul Mijlociu continuă să genereze blocaje și întârzieri în mai multe puncte de tranzit, afectând planurile de repatriere ale românilor aflați în zonă.

Autoritățile române monitorizează permanent situația și caută soluții pentru aducerea în țară a cetățenilor cât mai rapid posibil.