Tăriceanu nu vrea să renunțe la ALDE. Ce se va întâmpla cu sigla și denumirea partidului 1
Tăriceanu a decis. Va susține Guvernul Orban
Ultima Ora Politic

Tăriceanu nu vrea să renunțe la ALDE. Ce se va întâmpla cu sigla și denumirea partidului

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că nu există nicio solicitare ALDE Europa prin care ALDE România să nu mai aibă voie să folosească sigla și denumirea partidului. El a adăugat că mărcile sunt înregistrate la OSIM, însă ALDE va discuta în congres despre ideea unei identități proprii.

„Sigla și denumirea ALDE România sunt mărci înregistrate la OSIM, dar este normal ca în momentul în care ALDE România a ales să părăsească grupul ALDE Europa să se pună problema unei identități proprii care să păstreze linia liberală a partidului și să evite orice confuzie. Acest lucru va trebui făcut într-un congres al partidului, congres care va avea loc după alegerile prezidențiale din această toamnă. Nu există nici o solicitare oficială din partea conducerii ALDE Europa cu privire la acest aspect. Într-un schimb de mesaje pe care l-am avut cu președintele ALDE Europa am convenit ca problema numelui să fie soluționată pe cale amiabilă. Având în vedere realitatea politică de după decizia dezafilierii, este normal să fie nevoie de o clarificare în privința numelui. Nu există un termen până la care trebuie făcută această schimbare așa că partidul poate participa la următoarele alegeri, locale și parlamentare din 2020, cu actuala siglă și actuala denumire”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Liderul ALDE a adăugat că zvonurile cu privire la o eventuală solicitare a ALDE Europa pentru ALDE România privind sigla și denumirea partidului sunt zvonuri false prin care se încearcă justificarea trădării din partea foștilor membrii ai partidului.

„În urma unor zvonuri false aruncate în spațiul public de anumiți foști membri ai ALDE care încearcă să își justifice trădarea, consider că este normal pentru toți colegii din partid să fac următoarele precizări despre sigla și denumirea partidului: Partidul Alianța Liberalilor și Democraților din România a decis dezafilierea de ALDE Europa după alegerile pentru Parlamentul European. Motivele acestei retrageri au fost: permanenta presiune făcută de lideri ai ALDE Europa pentru părăsirea alianței de guvernare cu PSD și pentru apropierea de USR-PLUS; lipsa de sprijin, sau chiar închiderea ochilor, în lupta împotriva abuzurilor din justiție și încălcarea drepturilor și libertăților cetățeanului; intenția, finalizată mai târziu, de diluare a ALDE Europa într-un grup european -progresist- unde s-a pierdut identitatea liberală”, a subliniat Tăriceanu.

El a adăugat că există un război împotriva ALDE, prin care se încearcă destructurarea partidului.

„Avem de a face cu un război împotriva ALDE, cu o încercare de destructurare a partidului, iar cei care sunt în spatele acestei acțiuni folosesc inclusiv dezinformări ca să-și îndeplinească scopul. Îi îndemn pe cei care au ales să părăsească partidul și să accepte firimituri de ciolan de la dna Dăncilă&Co să nu-și mai îmbrace trădarea în motivații ideologice pentru că nu păcălesc pe nimeni. Trădarea rămâne trădare indiferent cu cât parfum o dai”, a conchis Tăriceanu.

Reacția lui Călin Popescu Tăriceanu vine în contextul în care Marian Cușca a declarat că ALDE a trimis o scrisoare către ALDE România prin care înștiințează partidul condus e Călin Popescu Tăriceanu că nu mai are voie să folosească numele și sigla formațiunii pentru că nu mai face parte din familia ALDE.

Acesta mai spune că, potrivit legii electorale, un partid politic poate candida la alegeri dacă sigla și denumirea partidului sunt în vigoare cu minim 6 luni înainte de data alegerilor.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.