Călin Popescu Tăriceanu a anunţat lista, separată de PSD, la europarlamentare. Propunerea ALDE începe cu Norica Nicolai, Daniel Barbu şi Renate Weber
Justiție Politic Ultima Ora

Tăriceanu învață tineretul ALDE că Europa nu este bună pentru România

Prezent la Școala Politică de Iarnă a Tineretului ALDE, de la Sinaia, Călin Popescu Tăriceanu a făcut câteva referiri foarte dure la adresa Uniunii Europene. Președintele Senatului a numit conducerea UE drept ”protipendada bruxelleză” care ”a închis ochii la gravele abuzuri care au avut loc în domeniul justiției în România”. Abuzuri la adresa PSD-ALDE, desigur. 

„Din păcate, însă văd în acești ultimi ani o serie de nori negri care se adună pe cerul Uniunii Europene. Fără îndoială, proiectul european trece printr-o criză, trece printr-o criză de identitate și de credibilitate. Iată că Brexit este dovada acestei crize, fără să fie cauza. Principala cauză, după părerea mea, este legată de trădarea valorilor liberale la nivelul UE. Aici mă refer la «disponibilitatea» a unor lideri europeni să renunțe la principiile liberale care stau la baza UE, în favoarea unor poziții sau abordări bazate doar pe interesul propriu, pe interesul național. Sunt politicieni europeni care au uitat să mai vorbească cetățenilor, nu își înțeleg realitățile și această grupare de așa-ziși politicieni europeni aș numi-o protipendada (marea aristocrație, clasa privilegiată – n.r.) bruxelleză”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la Școala Politică de Iarnă a Tineretului ALDE, de la Sinaia, conform Mediafax.

Liderul ALDE a precizat că această „protipendadă bruxelleză” întreține ideile unei Europe cu două viteze sau ale unui Europe a cercurilor concentrice.

„Această protipendadă bruxelleză susține diferite idei, cum ar fi Europa cu mai multe viteze sau Europa cu două viteze sau Europa cu cercurile concentrice. Din păcate, această protipendadă bruxelleză a închis ochii la gravele abuzuri care au avut loc în domeniul justiției în România. Au închis ochii la abuzurile comise de serviciile de informații. Pentru mine, nu este de mirare că doamna Prună, fostul ministru al Justiției, cea care a susținut că drepturile omului sunt un moft, a fost birocrat european. A avut de unde să se inspire, în mod nefericit și a aspirat să se alăture de așa-zisei elite de la Bruxelles”, a explicat Tăriceanu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii