tariceanu
Ultima Ora Europarlamentare 2019 Politic Prezidențiale 2019

Tăriceanu îl contrazice pe Dragnea: Nu se va anunța candidatul la prezidențiale imediat după europarlamentare

PSD-ALDE nu va anunța candidatul coaliției la alegerile prezidențiale duminică seară, imediat după europarlamentare, ci înainte de vacanța de vară, relatează Știripesurse.ro, care citează o serie de declaraţii ale lui Calin Popescu Tăriceanu de la România TV, de vineri seară.

„Cred că înainte de vacanța de vară. Întotdeauna consider că este greșit să iei decizii la cald, când e totul înfierbântat, fie într-o parte fie într-alta”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a mai spus şi că sunt zero șanse ca Klaus Iohannis să câștige un nou mandat la Cotroceni.

„Eu cred că pierde alegerile și președintele știu că are temeri nu numai actualei majorități dar are temeri și din parte partenerilor de la USR care ar putea să vină cu propria formulă de candidatură. Cred că l-ar încurca foarte tare pentru că riscă să nu intre în turul doi. Dacă se va materializa o candidatură din partea USR”, a adăugat preşedintele ALDE.

Ulterior, el a lăudat „realizările” coalitiei PSD-ALDE.

„Eu zic că îl încurcă deja, pentru că noi avem niște realizări concrete, avem un bilanț care mie mi se pare foarte important. Haideți să vă dau două trei cifre: salariile au crescut în momentul de față cu 44% , salariul minim a crescut cu 51%, pensiile au crescut cu 26% în doi ani de guvernare, credeți că lucrurile asta nu se văd, oamenii nu le simt?”, a mai spus Tariceanu.

Președintele ALDE a lăudat și OUG 114.

„Eu cred că da. Și putem să dăm exemple numeroase de decizii care au fost luat, vă dau exemplul OUG 114 cu care am blocat, am pus capac la prețurile pentru energiei și am plafonat dobânzile pentru bănci. Deci lucrurile astea sunt chestiuni concrete care s-au făcut pentru viața fiecăruia dintre noi, pentru viața fiecărui cetățean și oamenii știu că le apreciază”, a adăugat el.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.