Ultima Oră. Dăncilă se pregătește să-i dea decisiva lui Tăriceanu. Vrea să-l dea afară din Guvern
Tăriceanu - Dăncilă
Ultima Ora Politic

Tăriceanu a început să toarne! A demascat schema clientelismul în Guvernul Dăncilă

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că a ieșit de la guvernare pentru că premierul Viorica Dancila nu a putut să îndeplinească câteva dintre condițiile ALDE, printre care reducerea numărului de miniștri, de secretari de stat și de consilieri ai demnitarilor. „Mi-a spus că nu poate să reducă numărul de consilieri de la cabinetele parlamentarilor pentru că se supără rudele lor”, a spus Tăriceanu.

„(…) I-am cerut atunci să facă o restructurare a Guvernului, în sensul diminuării numărului de portofolii ministeriale, presupunând acest lucru inclusiv diminuarea numărului de portofolii deținut de ALDE. I-am cerut să diminueze la jumătate numărul de secretari de stat, pentru că actualul Guvern are cel mai mare număr de secretari de stat din istoria postdecembristă. I-am cerut să reducă la jumătate posturile de consilier la cabinetele demnitarilor. I-am cerut să vină cu un nou program de guvernare”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu, sâmbătă, într-o conferință la Sibiu, citat de Agerpres.

Tăriceanu susține că Dancila i-ar fi explicat că nu poate să reducă numărul de consilieri ai demnitarilor „pentru că se supără rudele lor”.

„În final, mi-a spus că nu poate să facă nimic. Nu poate să facă restructurarea, pentru că trebuie să vină în Parlament să ceară votul de încredere și nu are majoritatea suficientă, după ce îmi spusese că vrea să-i coopteze și pe cei de la Pro România, dar ulterior a renunțat. Nu poate să reducă numărul de secretari de stat pentru că ostilizeaza organizațiile locale. Nu poate să reducă numărul de consilieri de la cabinetele demnitarilor pentru că se supără rudele lor. Nu poate să vină cu un nou program de guvernare în Parlament pentru că nu are majoritate. Nu poate să facă nimic”, a mai susținut Tăriceanu.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.