VIDEO-ȘOCANT. Tânăr de 20 de ani la volanul unei mașini pe capota căreia căra un alt băiat

Un tânăr de 20 de ani a fost prins la volanul unei mașini pe care o conducea fără a avea permis de conducere.

El a fost fost prins de polițiștii de la rutieră după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini în care el transporta un alt tânăr pe plafonul maşinii.

Îl căra pe capota mașinii
Îl căra pe capota mașinii

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a anunţat, sâmbătă, că după apariţia pe reţelele de socializare a unei înregistrări audio-video în care o persoană era transportată pe plafonul unui autoturism care se deplasa prin comuna Băleşti, poliţişti Biroului Rutier – Poliţia Municipiului Târgu Jiu au identificat conducătorul autoturismului.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook

Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din comuna Băleşti.

”În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.

Totodată, tânărul a fost sancţionat conform OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 1.215 de lei”, a arătat IPJ Gorj.